Închide meniul
NEWS ALERT

Antrenorul lui Rangers, veste şoc despre Ianis Hagi! “Prinţul” poate deveni LIBER DE CONTRACT: “Nu am idee ce cifre are în minte!”

Publicat: 18 ianuarie 2025, 21:32

Comentarii
Antrenorul lui Rangers, veste şoc despre Ianis Hagi! Prinţul poate deveni LIBER DE CONTRACT: Nu am idee ce cifre are în minte!

Ianis Hagi și Philippe Clement / Profimediaimages

Antrenorul lui Rangers a venit cu o veste şoc despre Ianis Hagi. Philippe Clement a dezvăluit când va deveni internaţionalul român liber de contract. Anunţul făcut înaintea meciului cu Fraserburgh, din Cupa Scoţiei, este unul total surprinzător.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă Ianis Hagi ar fi semnat o prelungire a contractului până în 2026, Clement anunţă că înţelegerea “Prinţului” mai este valabilă numai până în vară. Fiul lui Gică Hagi a renunţat la o sumă de bani, în startul acestui sezon, pentru a fi reprimit la prima echipă a lui Rangers.

Antrenorul lui Rangers, veste şoc despre Ianis Hagi

Tehnicianul scoţienilor a precizat că şefii clubului ar urma să poarte noi negocieri, în următoarea perioadă, cu Ianis Hagi.

Ianis va fi liber de contract la finalul acestui sezon, așa că vor fi negocieri pentru a vedea dacă este posibil sau nu (n.r. ca el să rămână).

Nu am idee ce cifre are în minte Ianis sau clubul. Deci vor fi discuții între ei. Desigur, sunt mulțumit de modul în care se descurcă Ianis.

Reclamă
Reclamă

Știam deja asta despre el, dar a existat o situație înainte de începerea sezonului, care nu era sub controlul meu. Mă bucur că, după discuțiile cu clubul, toată lumea a fost dispusăsă pună ‘apă în vin’, să se adune și să găsească o soluție. În mod clar, a fost foarte benefic pentru echipă“, a declarat Philippe Clement, la conferinţa de presă, potrivit dailyrecord.co.uk.

Jurnaliştii britanici au precizat că, din informaţiile lor, Rangers nu va accepta să îi prelungească cu încă un an contractul lui Ianis Hagi dacă internaţiolul român nu îşi va reduce pretenţiile salariale. Prin urmare, Ianis poate deveni liber de contract la 30 iunie.

3.5 milioane de euro a plătit Rangers, în 2020, pentru a-l transfera pe Ianis Hagi de la Genk. În acest sezon, mijlocaşul de 26 de ani a înscris 2 goluri şi a oferit 4 pase decisive în cele 15 meciuri oficiale în care a jucat.

Reclamă

Cota lui Ianis Hagi a ajuns, în prezent, la 1.5 milioane de euro. Dan Şucu a încercat să îl transfere în această iarnă la Genoa.

Ce salariu are Ianis Hagi la Rangers

Ianis Hagi şi-a recâştigat un loc în primul 11 al lui Rangers abia după ce a renunţat la o clauză de majorare a salarilui cu 300.000 de euro. Presa din Scoţia a anunţat acum ce salariu are mijlocaşul român.

Fotbalistul de 26 de ani este pe locul 12 într-un top al celor mai mari salarii ale jucătorilor de pe Ibrox, primul la acest capitol fiind James Tavernier, care câştigă anual 2.27 de milioane de euro.

Ianis Hagi are un contract valabil până la finalul sezonului 2025-2026 şi câştigă pe an 834.000 de euro. Salariul său ar putea creşte dacă va accepta un transfer în această iarnă, el fiind dorit de Genoa.

În acest sezon, după revenirea la prima echipă, Ianis a adunat 13 meciuri în toate competiţiile pentru Rangers. El a marcat două goluri, unul dintre ele venind în marele derby cu Celtic. De asemenea, „Prinţul” şi-a trecut în cont şi patru pase decisive.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Pe ce loc va termina România în Grupa B4 a Nations League, din care mai fac parte Polonia, Bosnia şi Suedia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:54
Kylian Mbappe, în lotul lui Real Madrid pentru meciul cu Benfica lui Jose Mourinho. Veste bună pentru “galactici”
13:29
Andrei Raţiu, propus de spanioli la Real Madrid după victoria fabuloasă cu Atletico Madrid: “Nu au un fundaş ca el”
13:27
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la Dubai! Victorie în 2 seturi pentru româncă
12:59
Mihai Stoica a anunţat două reveniri la FCSB, după eşecul cu Universitatea Craiova: “Merg la tratament”
12:57
LeBron James, anunţ despre viitorul său în NBA: “Vreau doar să profit de viaţă”
12:44
Hermannstadt – CFR Cluj LIVE TEXT (17:00). Echipa lui Daniel Pancu poate urca pe loc de play-off. Echipele probabile
1 Alessandro Del Piero l-a criticat pe Cristi Chivu, după Inter – Juventus 3-2: “A greşit! Poate îşi va da seama” 2 FotoPetrecere la Dinamo: Florentin Petre s-a căsătorit pentru a treia oară. Zeljko Kopic şi jucătorii nu au lipsit de la nuntă 3 FotoValentin Costache, în lacrimi după ce a marcat în ultimul lui meci pentru UTA: “Nu mă mai lăsau să joc” 4 Universitatea Craiova – FCSB 1-0. Înfrângerea care adânceşte colapsul, campioana se îndepărtează de play-off 5 “MM s-a înşelat” Transferul pe care Gigi Becali îl regretă, după Craiova – FCSB 1-0: “Nu eram în situaţia asta” 6 Gigi Becali nu l-a iertat! Jucătorul scos de patronul FCSB-ului la pauza meciului cu Universitatea Craiova
Citește și