Virgil van Dijk și-a ironizat adversarii, după ce Liverpool a fost egalată la ultima fază de Everton. Fundașul lui Arne Slot a vorbit deschis după duelul din Premier League.
Everton a dat prima lovitură în cadrul acestui duel, prin Beto, în minutul 11. Replica lui Liverpool a venit prin Mac Allister, care a adus egalarea în minutul 16. Mohamed Salah a dus scorul la 2-1, în favoarea „cormoranilor”, în minutul 73.
Cum și-a ironizat Virgil van Dijk adversarii după Everton – Liverpool 2-2
Golul final al duelului a fost marcat în minutul 90+8 de Tarkowski. După această reușită, jucătorii lui Everton s-au bucurat minute în șir alături de fani, mai ales pentru că a fost ultimul derby jucat cu marea rivală pe Goodison Park.
De asemenea, arbitrul partidei a arătat 3 cartonașe roșii după golul marcat de Tarkowski. Au fost eliminați Doucoure, Jones și Arne Slot.
După meci, Virgil van Dijk a ținut să își ironizeze adversarii și a transmis că aceștia au tratat duelul din Premier League ca pe o „finală de cupă”.
De asemenea, vedeta din apărarea lui Arne Slot s-a arătat dezamăgit de faptul că Liverpool a pierdut 2 puncte în fața rivalei.
Totodată, în opinia fundașului de la Liverpool, scandalul de la finalul duelului a fost provocat de Doucoure.
„Știam cu toții că acest meci este ca o finală de Cupă pentru ei și vor face tot ce le stă în putință pentru a încerca să câștige împotriva noastră.
![Observator](http://as.ro/wp-content/plugins/a3-lazy-load/assets/images/lazy_placeholder.gif)
În acest an, îi vezi marcând la final și este evident un mare impuls pentru ei, dar este o lovitură pentru noi. Am văzut cu toții cum au sărbătorit un gol, au tot dreptul să o facă, dar cred că Doucoure în cele din urmă a vrut să provoace fanii noștri.
Este foarte dezamăgitor să pierzi în ultima secundă a meciului. Nu este ușor să accepți în modul în care noi am pierdut punctele”, a spus Virgil van Dijk, citat de eurosport.com.
După acest rezultat, Liverpool a rămas pe primul loc în Premier League, cu 57 de puncte, la 7 lungimi peste locul al 2-lea, care e ocupat de Arsenal.
De cealaltă parte, Everton se află pe locul 15 în Premier League, cu 27 de puncte obținute după 24 de meciuri jucate.
Ce a spus Virgil van Dijk, despre obiectivele lui Liverpool
Virgil van Dijk rămâne cu picioarele pe pământ, după forma excelentă a lui Liverpool, din acest sezon. Acesta a transmis că nu se va lăsa purtat de valul aşteptărilor măreţe, de a reuşi să câştige toate cele patru trofee puse în joc, în acest sezon.
Virgil van Dijk a oferit declaraţii, după ce Liverpool s-a calificat în finala Cupei Ligii Angliei. Fundaşul a marcat în victoria „cormoranilor” din meciul retur, scor 4-0, cu Tottenham.
an Dijk a marcat un gol cu o lovitură de cap după golurile reușitele lui Cody Gakpo, Mohamed Salah și Dominik Szoboszlai, iar Liverpool în calitate de deținătoare a trofeului și-a asigurat biletele pentru meciul de pe Wembley din 16 martie.
‘‘Așteptarea este că trebuie să gestionăm și să încercăm să câștigăm fiecare meci pe care îl avem de înfruntat. Și nu trebuie să ne gândim la cele patru trofee sau să ne gândim despre ce poate să fie între timp”, a declarat van Dijk pentru CBS Sports, în urma meciului, citat de agerpres.ro.
- Tottenham, la un pas să fie vândută! Cine ar putea fi noii patroni ai lui Radu Drăguşin
- O nouă performanţă atinsă de Mohamed Salah în Premier League! Vechiul record fusese stabilit în sezonul 1993/1994
- Radu Drăguşin, mesaj emoţionant de pe patul de spital. Ce le-a transmis fanilor, după ce a fost operat: „Voi reveni mai puternic!”
- Radu Drăguşin s-a operat! Verdictul medicului în cazul fundaşului român: „Noi încercăm să prindă”
- Manchester City a încasat un gol fabulos, de la o echipă din Liga a 3-a! Execuție de zile mari, de la mijlocul terenului