Video

Ionuţ Lupescu, apel public după anunţul uriaş despre construcţia noului stadion al lui Dinamo: “Anul acesta să începem dărâmarea”

Publicat: 13 februarie 2025, 21:47

Comentarii

Ionuţ Lupescu, în timpul unui interviu / AS.ro

Ionuţ Lupescu a făcut un apel public în ziua în care s-a aflat că ar putea începe construcţia noului stadion al lui Dinamo. Fostul mare jucător al “câinilor” speră să nu se conteste licitaţia publică pentru ridicarea arenei de 116 milioane de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Procedura a fost finalizată şi, conform legii, urmează o perioadă de 10 zile, la finalul căreia, dacă nu au fost depuse contestaţii, se va putea semna contractul de execuţie. Lupescu speră ca vechiul stadion din Ştefan cel Mare să poată fi demolat în acest an.

Ionuţ Lupescu, apel public după anunţul uriaş despre construcţia noului stadion al lui Dinamo

Dacă nu vor fi contestaţii, noul stadion de 25.000 de locuri ar putea fi gata în 2027.

Din ce am aflat și noi, am avut o discuție cu domnul ministru Attila Cseke, suntem pe drumul cel bun. Astăzi cred că s-a făcut public și cine este constructorul. Apelul nostru, al clubului Dinamo, și al meu personal este ca cei care au fost în concurență să nu facă contestație pentru că e important, drumul acesta trebuia să înceapă în urmă cu 6 ani. Ar fi fantastic dacă nu vor fi contestații.

Aici vorbesc de cel mai mare club sportiv din România, sunt foarte mulți sportivi care așteaptă să aibă o nouă arenă, în special săli de antrenamente pentru cei care sunt campioni olimpici. M-aș bucura foarte mult dacă n-am avea nicio contestație și lucrurile ar merge așa cum ne dorim, anul acesta să începem dărâmarea.

Reclamă
Reclamă

(n.r. dacă ar exista vreo contestație) Probabil va mai dura iar câteva luni, ceea ce ar îngreuna situația. Eu sper să se găsească înțelegere, să înțeleagă că nu e orice club sportiv din România, e cel mai mare. Sportivii au nevoie de această arenă.

Nu e nicio problemă. Prima dată înainte să dărâmăm am zis că vrem să consolidăm spitalul și bineînțeles să facem și ca conductele subterane unde este actualul teren să fie modificate și după aceea vom construi“, a declarat Ionuţ Lupescu.

Când încep lucrările pentru noul stadion Dinamo. Anunţul făcut de ministrul Dezvoltării

Lucrările sunt finanţate de Ministerul Dezvoltării, au o valoare de peste 580 de milioane de lei, plus TVA.

Reclamă

Acestea fac parte din planul de edificare a patru noi stadioane din Capitală, Stadionul Rapid, Stadionul Steaua şi Stadionul Arcul de Triumf fiind deja construite din fonduri asigurate de la bugetul de stat şi date în folosinţă.

Noua Arenă Multifuncţională CS Dinamo Bucureşti nu va fi doar un stadion, ci un complex sportiv modern, omologat UEFA, cu 25.000 de locuri pentru spectatori, spaţii de cazare şi cantină pentru sportivi, săli de antrenament pentru multiple discipline sportive, centru de recuperare pentru sportivi şi spaţiu expoziţional, a anunţat Ministerul Dezvoltării.

Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, reafirmă angajamentul de a susţine infrastructura sportivă din România, în general, şi construirea Stadionului Dinamo, în mod specific. Proiectul include şi amenajarea heliportului Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti”, – a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, despre acest proiect.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine ar trebui să fie titular în poarta României la barajul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:19

Primul răspuns primit de Dinamo din partea CCA, în privinţa lui Istvan Kovacs: “Nu au considerat un caz excepţional”

14:19

“Fără să exagerez!” Dorinel Munteanu ştie pe cine ar fi trebuit Mircea Lucescu să convoace pentru barajul Turcia – România

14:01

Pierdere importantă la FCSB. Pe ce jucător nu se va putea baza Mirel Rădoi

13:58

VideoPortland Trail Blazers – Denver Nuggets 112-128. Nikola Jokic şi-a trecut în cont al 28-lea triple double

13:51

EXCLUSIV„De ce să faci asta? Le-ar fi prins bine să nu fim în play-off!” Oprița nu iartă conducerea și anunță obiectivul Stelei

13:31

Tottenham schimbă antrenorul! Cine este favorit să-l antreneze pe Radu Drăgușin

1 UPDATEIonuț Radu ratează sigur meciul Turcia – România. Primul verdict al medicilor 2 Mircea Lucescu i-a găsit înlocuitor lui Ionuț Radu, accidentat! Anunțul de ultimă oră venit de la FRF 3 Jucătorul care e out de la FCSB! Decizia luată de Mirel Rădoi spune totul 4 Decizia luată de Dinamo în privinţa lui Adrian Mazilu. Anunţul lui Andrei Nicolescu: “Problema lui” 5 Nebunie la derby-ul nordului Angliei. Meciul a fost oprit pentru rasism 6 Bogdan Stelea, reacţie dură după ce a văzut cine l-a înlocuit pe Ionuţ Radu la naţională: “El merita!”
Citește și