Vicecampioana Rapid Bucureşti a remizat duminică, în deplasare, cu formaţia Buducnost Podgorica, scor 21-21 (9-12), în ultima etapă din grupa B a Ligii Campionilor, şi se califică în play-off, fază în care se va duela cu campioana CSM Bucureşti.
Rapid a egalat în ultima secundă, din 7 metri, prin Sorina Grozav.
Rapid – CSM Bucureşti, în play-off-ul Ligii Campionilor. Marile rivale din campionat se vor lupta pentru un loc în sferturi
A fost, probabil, cel mai slab meci al ambelor echipe în grupă, sub nivelul Ligii Campionilor, iar prestaţia arbitrilor lituanieni Barysas – Petrusis a iritat în mai multe rânduri tabăra rapidistă prin maniera de a conduce jocul cu multe greşeli în defavoarea vicecampioanei României, relatează news.ro. Singura jucătoare rapidistă care s-a ridicat la nivelul competiţiei a fost portarul Denisa Şandru, cu 13 parade reuşite.
În urma rezultatului, vicecampioana României încheie pe ultimul loc calificant în play-off (6), cu 6 puncte, şi se va duela cu echipa de pe locul 3 din grupa A, CSM Bucureşti, pentru un loc în sferturile Ligii Campionilor.
Rezultatele complete obţinute de Rapid Bucureşti în grupa B, cu un bilanţ de 2 victorii, 2 egaluri şi 10 eşecuri, sunt: 32-27 şi 21-21 cu Buducnost, 30-30 şi 10-0 cu Vipers, 29-37 şi 24-30 cu HB Ludwigsburg, 32-39 şi 26-28 cu Team Esbjerg, 24-32 şi 25-42 cu Odense, 31-34 şi 21-33 cu Brest Bretagne Handball, 20-31 şi 25-28 cu Gyor ETO.
Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).
Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.
- Rusia și Belarus revin în competițiile de handbal! Anunțul făcut de IHF
- România s-a calificat în grupele principale la Campionatul European U20, după o victorie de senzaţie cu Israel!
- „Cea mai frumoasă antrenoare din România” a rămas fără contract: „Am plâns mult. Loviturile nu pot fi prevăzute”
- Gloria Bistriţa şi CSM Bucureşti şi-au aflat adversarii din Liga Campionilor, sezonul 2026-2027
- Dinamo, tragere infernală! Va juca împotriva Barcelonei în grupele Ligii Campionilor

































