Închide meniul

Topul echipelor care câştigă cei mai mulţi bani din vânzarea de bilete. Real Madrid, pe primul loc

Publicat: 10 martie 2025, 12:48 / Actualizat: 10 martie 2025, 15:42

Topul echipelor care câştigă cei mai mulţi bani din vânzarea de bilete. Real Madrid, pe primul loc

Jucătorii lui Real Madrid, pe Santiago Bernabeu, la startul unui meci/ Profimedia

Spaniolii au publicat topul echipelor care câştigă cei mai mulţi bani din vânzarea de bilete. Real Madrid este lider, „galacticii” încasând la fiecare meci disputat pe Santiago Bernabeu suma uriaşă de 7,4 milioane de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Arena campioanei Europei are o capacitate de peste 80.000 de locuri. Stadionul se umple de fiecare dată când Real Madrid dispută un meci, fie în campionat, fie în competiţiile europene.

Topul echipelor care câştigă cei mai mulţi bani din bilete

Conform marca.com, Real Madrid câştigă această sumă indiferent în ce competiţie dispută meciul de pe teren propriu.

Pe locul secund în topul echipelor care câştigă cei mai mulţi bani din vânzarea de bilete este PSG. Campioanei Franţei îi intră în conturi suma de 7,3 milioane de euro.

Arsenal completează podiumul, „tunarii” lui Mikel Arteta încasând suma de 6,1 milioane de euro. Rivala Tottenham, echipă la care evoluează Radu Drăguşin, încasează la fiecare meci suma de 5,9 milioane de euro. Arena lui Spurs a fost inaugurată în 2019, fiind una de cinci stele.

Reclamă
Reclamă

Bayern ocupă locul cinci în acest top, iar Manchester United se clasează pe 6. Barcelona ocupă locul 7, cu 4,8 milioane de euro câştigate la fiecare meci din bilete.

Liverpool, liderul din Premier League, se clasează abia pe locul 8 în acest top, cu 3,7 milioane de euro încasate la fiecare meci disputat pe teren propriu. Suma „modestă” în comparaţie cu cea câştigată de celelalte rivale poate fi explicată şi de faptul că stadionul Anfield are o capacitate de puţin peste 60.000 de euro.

Topul echipelor care au cele mai mari încasări din vânzarea de bilete:

Reclamă
  1. Real Madrid, 7,4 milioane de euro
  2. PSG, 7,3 milioane de euro
  3. Arsenal, 6,1 milioane de euro
  4. Tottenham, 5,9 milioane de euro
  5. Bayern, 5,7 milioane de euro
  6. Manchester United, 5,2 milioane de euro
  7. Barcelona, 4,8 milioane de euro
  8. Liverpool, 3,7 milioane de euro
  9. Manchester City, 3,3 milioane de euro
  10. AC Milan, 3,1 milioane de euro

Top 10 jucători din Premier League care vor rămâne liberi de contract în vară

Liverpool domină autoritar sezonul din Premier League, acolo unde are un avans de 13 puncte în fruntea clasamentului. Marea problemă a echipei lui Arne Slot poate veni în vară. Nu mai puţini de 3 staruri din echipa lui Liverpool îşi termină contractul în vară şi pot pleca gratis. Este vorba de Trent Alexander Arnold, Mohamad Salah şi Virgil Van Dijk.

Alexander Arnold este o ţintă pentru cei de la Real Madrid, iar mutarea are şanse de a se realiza având în vedere că starul cormoranilor este bun prieten cu Jude Bellingham.

Cei de la Marca au făcut topul celor mai bine cotaţi jucători din Premier League care îşi termină contractul la vară.

1. Alexander Arnold (26 de ani) – 75 de milioane de euro (fundaş dreapta, Liverpool)
2. Mohamed Salah (32 de ani) – 55 de milioane de euro (atacant, Liverpool)
3. Kevin de Bruyne (33 de ani) – 35 de milioane de euro (mijlocaş, Manchester City)
4. Virgil Van Dijk (33 de ani) – 28 de milioane de euro (fundaş, Liverpool)
5. Tyrick Mitchell (25 de ani) – 25 de milioane (fundaş stânga, Crystal Palace)
6. Calver Lewin (27 de ani) – 22 de milioane de euro (atacant, Everton)
7. Kyle Walker – Peters (27 de ani) – 20 de milioane de euro (fundaş stânga, Southampton)
8. Thomas Partey (31 de ani) – 15 milioane de euro (mijlocaş, Arsenal)
9. Christian Norgaard (30 de ani) – 15 milioane de euro (mijlocaş, Brentford)
10. Keny Tete (29 de ani) – 15 milioane de euro (fundaş dreapta, Fulham)

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va califica FCSB în grupa Ligii Campionilor?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
12:12

VideoIndiana Pacers s-a calificat în finala Conferinţei de Est, după victoria cu Cleveland

11:55

VIDEOMikael Granlund, hat-trick pentru Dallas Stars! Victorie uriaşă pentru texani în seria cu Winnipeg Jets

11:53

Atacantul pentru care Gigi Becali nu a vrut să plătească 2 milioane de euro! „I l-am oferit”

11:28

Lionel Messi îşi va alege golul preferat al carierei: „Este foarte dificil”

10:54

Dan Şucu i-a găsit înlocuitor lui Patrick Vieira la Genoa! Anunţul făcut de presa din Italia

10:34

Jayson Tatum s-a operat! Anunţul făcut de Boston Celtics, după accidentarea horror din meciul cu Knicks

1 Programul şi rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial de hochei (9 – 25 mai, AntenaPLAY) 2 Dani Coman a ieșit la atac! Mesaj dur pentru Dan Șucu: „Îi bagă în cap fel și fel de prostii!” 3 FotoFrancesca Alupei şi Beata Vaida, drum spre istorie: prima prezenţă a României la Jocurile Olimpice, la volei pe plajă 4 Rapid a rezolvat primul transfer pentru sezonul viitor! Anunțul lui Victor Angelescu: „Am trimis deja banii” 5 „Jucătorii vor să scape de Şumudică”. Dănuţ Lupu anunţă „revoluţia” la Rapid. Giuleştenii, făcuţi praf: „Să le aducă o salvare” 6 Claudiu Petrila, dezvăluiri din vestiar! Ce le-a spus Marius Şumudică la pauza meciului: „Suntem trişti”
Citește și