Jaqueline Cristian, eliminată dramatic de la Indian Wells! Jasmine Paolini: ” E o luptătoare, dar şi eu sunt războinică”

Publicat: 11 martie 2025, 8:12

Comentarii
Jaqueline Cristian, eliminată dramatic de la Indian Wells! Jasmine Paolini:  E o luptătoare, dar şi eu sunt războinică

Jaqueline Cristian, la Indian Wells - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jaqueline Cristian, locul 79 mondial, a fost învinsă, marţi, de italianca Jasmine Paolini, favorită 6, în turul trei al turneului de categoria WTA1000 de la Indian Wells.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Românca de 26 de ani a fost învinsă cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4. Meciul a durat două ore şi 23 de minute.

Jaqueline Cristian, OUT de la Indian Wells

Deşi a pierdut, Jackie a jucat extraordinar, în setul decisiv, la 4-4, fiind nu mai puţin de 10 egalităţi. Game-ul a durat peste un sfert de oră.

„Jaqueline a jucat foarte bine, e o luptătoare, dar şi eu sunt războinică. Sunt foarte mândră că am ajuns în optimi. A fost şi o luptă contra grupului de suporteri români, îi salut, dar puterea italienească a fost peste. Toată lumea a fost minunată, chiar şi suporterii români, La Indian Wells e paradisul tenisului”, a declarat Paolini la interviul de după meci.

Pentru prezenţa în turul trei la Indian Wells, Cristian va primi 60.400 de dolari şi 65 de puncte WTA.

Reclamă
Reclamă

Italianca de 29 de ani va încasa 103.225 de dolari şi va primi 120 puncte WTA, iar în optimi va evolua cu rusoaica Liudmila Samsonova, locul 25 mondial.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă finala barajului pentru Conference League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:02

Finala în care Olanda a dominat și a marcat înainte ca adversarii să atingă mingea, dar a pierdut incredibil

15:56

Botoșani, aproape de surpriză în Ghencea! Valeriu Iftime: „FCSB a jucat foarte slab”

15:48

Daniel Pancu, după ce Rapid a anunțat că sunt “99% înțeleși”: “Să vedem cum se termină cu CFR Cluj”

15:30

Gigi Becali le face plângere penală celor de la CSA Steaua în cazul transferului lui David Matei la Universitatea

15:03

Eroii Campionatului Mondial | George Hurst: Primul hat-trick dintr-o finală de World Cup și un gol “fantomă”

14:59

Simone Tempestini a revenit spectaculos și a încheiat pe locul 5 în Raliul Scandinaviei

1 Daniel Pancu taie în carne vie! Dobre, OUT de la Rapid. Alţi 5 fotbalişti sunt pe lista de plecări 2 A bătut palma cu Rapid. După Daniel Pancu, un alt nume se alătură clubului: “Va începe de la 1 iunie” 3 Răzvan Lucescu își negociază plecarea de la PAOK. Cu ce club din Turcia a bătut palma 4 Gigi Becali l-a taxat imediat, după FCSB – Botoșani 4-3: „Din indolenţă a făcut aşa” 5 Patronul din Liga 1 și-a dat antrenorul afară și i-a plătit 800.000 de euro! 6 Pierdere mare pentru FCSB: e OUT cu Dinamo! Gigi Becali: “Echipa se știe în mare”
Citește și