Închide meniul

Gică Hagi va fi decorat de preşedintele interimar al României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român

Publicat: 11 martie 2025, 10:25 / Actualizat: 11 martie 2025, 11:26

Reclamă
Gică Hagi va fi decorat de preşedintele interimar al României cu Ordinul Naţional „Steaua României în grad de cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român

Gică Hagi, în timpul unui meci - Profimedia

Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului românesc”, va fi decorat de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Potrivit Adrministraţiei Prezidenţiale, preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretul de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, precum şi pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul tinerelor generaţii.

Gică Hagi va fi decorat Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler

„Prin performanţele remarcabile obţinute de-a lungul timpului cu echipa naţională de fotbal, dar şi în cadrul cluburilor internaţionale de prestigiu, prin devotamentul şi profesionalismul puse în slujba promovării sportului românesc şi a imaginii României în lume, precum şi prin promovarea excelenţei sportive, Gheorghe Hagi este un model de urmat şi o sursă de inspiraţie pentru toate generaţiile”, precizează Administraţia Prezidenţială, citat de news.ro.

Ceremonia de decorare va avea loc miercuri, 12 martie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni.

Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, considerat „Regele” fotbalului românesc, a împlinit 60 de ani la 5 februarie.

Reclamă
Reclamă

Palmaresul lui Hagi în primul eşalon din România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Gheorghe Hagi a fost de două ori golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986.

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).

În perioada 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Reclamă

Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului.

Imediat după retragere, Hagi a devenit antrenor al echipei naţionale a României în anul 2001. În 2003, a devenit tehnicianul echipei turce Bursaspor, iar în sezonul 2004-2005 s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Galatasaray Istanbul. În 2006 s-a întors în România, la Poli Timişoara, dar şi de aici a plecat după scurt timp. După un an de pauză, Hagi a preluat Steaua, dar mandatul a durat mai puţin de trei luni, timp în care a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor. În octombrie 2010, Hagi şi-a început al doilea mandat la Galatasaray unde a stat până la 25 martie 2011.

În perioada septembrie 2014 – 01 august 2020, Gheorghe Hagi a ocupat funcţia de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanţa.

Din august 2020, Hagi a anunţat că va rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic va coordona conceptul tehnic al Centrului de copii şi juniori.

În 2017, FC Viitorul a câştigat titlul de campioană a României.

El a refuzat în 2021 funcţia de selecţioner al României, preferând să rămână antrenor şi proprietar la Farul Constanţa.

În sezonul 2022/2023, Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României.

Gheorghe Hagi este căsătorit cu Marilena şi are doi copii: Kira, care este actriţă, şi Ianis, care joacă la Glasgow Rangers.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Cupa Spaniei?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
10:47

Adrian Mutu cere „revoluţie” la Dinamo! E singura şansă pentru performanţă: „Nu pot mai mult”

10:19

Decizie radicală a lui Marius Şumudică! Jucătorii pe care îi dă afară dacă rămâne la Rapid

9:53

Suma pe care o va încasa Gigi Becali în urma transferului lui Ianis Stoica!

9:32

Probleme mari pentru Cristi Chivu! Dezvăluirile italienilor după victoria cu Juventus: „Triplă lovitură”

9:22

Când vor fi introduse primele upgrade-uri. Opinia lui Adrian Georgescu înaintea cursei de la Miami

9:15

Adrian Mutu a dat verdictul! Antrenorul care o poate revitaliza pe Rapid: „E o soluţie foarte bună”

1 S-a decis soarta lui Denis Alibec! Înţelegerea dintre atacant şi Gică Hagi făcută publică 2 Mircea Lucescu, întâlnire de urgenţă cu Cristi Chivu. Motivul pentru care selecţionerul va pleca în Italia 3 EXCLUSIVGică Craioveanu a anunţat care este singurul român care poate fi vândut pe 20 de milioane de euro 4 Sepsi – Oțelul 0-3! Dorinel Munteanu, făcut praf de fosta echipă! Unirea Slobozia – Poli Iași 1-1 5 Reacţia lui Gică Hagi după ce Neluţu Varga a anunţat că vrea 18 milioane de euro pe transferul lui Louis Munteanu 6 Cristi Balaj, anunţul momentului: ofertă verbală uriaşă pentru Louis Munteanu! „Le mulţumesc celor de la FCSB”
Citește și