Închide meniul

Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea au coborât în clasamentul WTA! Câte românce se află în Top 100

Alex Masgras Publicat: 7 aprilie 2025, 11:28

Comentarii
Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea au coborât în clasamentul WTA! Câte românce se află în Top 100

Jaqueline Cristian / Profimedia

WTA a publicat luni noul clasament din tenisul feminin. Jaqueline Cristian, jucătoarea din România cel mai bine clasată, a ajuns pe locul 66, după ce a coborât 9 locuri, având 948 de puncte. Irina Begu a urcat pe locul 74, în timp ce Anca Todoni şi Gabriela Ruse au coborât cinci, respectiv un loc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Astfel, România are patru jucătoare în Top 100 WTA, cea mai bine clasată jucătoare fiind Jaqueline Cristian. În afara Top 100 se află Sorana Cîrstea, pe locul 117, în timp ce Ana Bogdan este pe locul 165.

Pe ce locuri se află româncele în clasamentul WTA!

Jaqueline Cristian a coborât 9 locuri în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi este pe 66, cu 948 puncte. Ea este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia mondială, news.ro.

Irina Begu este pe locul 74, după o urcare de două poziţii, cu 880 puncte, iar Anca Todoni a coborât cinci locuri şi este pe 88, cu 776 puncte.

Tot o coborâre a înregistrat şi Gabriela Ruse, de un loc şi este pe 90, cu 771 puncte.

Reclamă
Reclamă

Sorana Cîrstea a urcat două locuri şi este pe 117, cu 620 puncte, în timp ce Ana Bogdan a coborât cinci locuri şi este pe 165, cu 460 puncte.

Lider al clasamentul WTA este Aryna Sabalenka, sportiva din Belarus, ea având 10541 puncte.

Pe locul doi este poloneza Iga Swiatek, cu 7470 puncte, iar pe trei a urcat americanca Jessica Pegula, cu 6101 puncte.

Reclamă

Simona Halep, Darren Cahill şi Virginia Ruzici, la finala Ţiriac Open

Simona Halep şi Darren Cahill au fost prezenţi la finala turneului ATP 250 de la Bucureşti, Ţiriac Open. Antrenorul australian a venit în capitala României şi a urmărit ultimul act alături de fostul număr 1 WTA.

Alături de ei a fost prezentă şi Virginia Ruzici, fosta campioană de la Roland Garros şi fost manager al Simonei Halep.

Simona Halep a postat pe contul de Instagram o fotografie alături de Darren Cahill şi Virginia Ruzici, la finala de la Bucureşti, dintre Fabio Cobolli şi Sebastian Baez. Cobolli a cucerit trofeul de la Ţiriac Open după ce s-a impus cu 6-4, 6-4.

În fotografia postată de Simona Halep, dubla câştigătoare de Grand Slam a scris: „Ca în vremurile bune”.

Simona Halep a fost antrenată de Darren Cahill în două rânduri. Alături de australian, Halep a devenit numărul 1 WTA şi a cucerit primul titlu de Grand Slam, la Roland Garros.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:41
VIDEOMinnesota Wild, victorie clară cu Edmonton Oilers, live în AntenaPLAY. Cea mai în formă echipă din NHL a făcut show
0:29
Estrela Amadora – Moreirense 0-0. Ianis Stoica a evoluat o repriză pentru gazde
23:39 20 dec.
“CFR Cluj aşteaptă oferta lui Celtic” Scoţienii au anunţat care e preţul lui Louis Munteanu!
23:29 20 dec.
Jucătorul lui Dinamo, „distrus” după eșecul cu UTA: „Chiar nu știu ce joacă, sincer vă spun”
22:57 20 dec.
Andrei Nicolescu nu i-a menajat pe “câini”: “Am încheiat anul prost, am arătat rău”! Anunţul despre transferuri
22:48 20 dec.
Valentin Costache a marcat împotriva lui Dinamo și a recunoscut: „Să nu se supere pe mine. Încă simt ceva pentru ei”
1 FCSB a renunţat la el, acum Rapid îl transferă! Fundaşul de naţională, gata să-şi dea acordul 2 Pensia pe care Gigi Becali o primeşte de la statul român. “Ce-mi dați, bă, atâția bani?” 3 Transfer de la Universitatea Craiova la AEK Atena? Cu ce jucător a discutat patronul grecilor 4 Răspunsul lui Denis Drăguş la oferta FCSB. Anunţ surpriză din Turcia 5 George Pușcaș cere un salariu “stelar” ca să vină la Dinamo. Pretenții imense pentru nivelul Ligii 1 6 Cel mai scump jucător al lui Mihai Rotaru, lăsat să plece! Ce a decis patronul Universităţii Craiova
Citește și