Mihai Rotaru a lansat acuzații grave, după derby-ul încheiat la egalitate între Universitatea Craiova și FCSB, scor 0-0. Patronul oltenilor s-a plâns de arbitrajul partidei.
Horațiu Feșnic a fost arbitrul delegat la duelul din etapa a patra a play-off-ului. Arbitrul a fost implicat într-o fază controversată, când Vladimir Screciu l-a faultat pe Vlad Chiricheș în minutul 57. Mijlocașul oltenilor avea deja cartonaș galben, iar arbitrul nu l-a eliminat.
Mihai Rotaru, acuzații grave după derby-ul cu FCSB
Deși campioana s-a plâns de arbitrajul lui Horațiu Feșnic, Mihai Rotaru a declarat că Vladimir Screciu nu ar fi trebuit să fie eliminat. Patronul oltenilor a transmis că mijlocașul său nu l-a atins pe Vlad Chiricheș.
Pe de altă parte, Mihai Rotaru a avut un discurs dur la adresa arbitrajului, amintind de ceea ce s-a întâmplat în runda precedentă, în meciul cu CFR Cluj. Oficialul din Bănie a transmis clar faptul că arbitrii pot deveni „aliații” unei echipe în play-off.
„Arbitrajul… dacă ne lasă să jucăm, suntem puternici. Dacă nu ne lasă, nu jucăm. În momentul în care Chivulete nu-i dă galben lui Djokovic în minutul 3, care se duce și lovește, mingea fiind la CFR… apoi, gest nesportiv al lui Kamara în minutul 5, nu dă nimic.
Nu e vorba punctual de un galben, e vorba că-i faci pe ceilalți să se simtă puternici, că au un aliat.
Craiova a devenit nervoasă. Bancu a fost frustrat. Devii anxios, îți dai seama că lucrurile nu sunt în regulă. Contează ce transmiți. Safira a ieșit cu tendonul însângerat, nu a dat nimic acolo. Apoi a fost eliminat. Corect, al doilea galben a fost corect.
Screciu nu l-a lovit [pe Chiricheș], a pus piciorul în pământ. Ngezana, acum 3 săptămâni, în minutul 45, nu a primit al doilea galben cu noi. Vlădoiu, în meciul tur, a fost eliminat gratuit. Sigur, având acel handicap, normal că sunt nemulțumiți. Ei s-au obișnuit să joace cu om în plus în meciurile cu noi.
Dacă îi dădea al doilea galben, ce scandal ar fi ieșit. După ce că ai văduvit Craiova atât timp, să mai vii cu al doilea galben. Nu era de al doilea galben”, a declarat Mihai Rotaru, conform gsp.ro.
Verdictul specialistului, după cea mai controversată fază din Universitatea Craiova – FCSB
Specialistul și-a dat verdictul, după cea mai controversată fază din derby-ul Universitatea Craiova – FCSB, derby încheiat cu scorul de 0-0. Ion Crăciunescu, fostul arbitru, a declarat că Vladimir Screciu trebuia să fie eliminat în duelul „de foc” din Bănie.
„Este fault de galben. Știți cum sunt arbitrii, ei spun că poate trebuie să fie mai mult pentru un al doilea galben, că intervine cartonașul roșu. Dacă iei strict pe fază, e de al doilea galben.
Nu are nicio treabă cu mingea, are și intensitate faultul. În rest, Horațiu Feșnic nu a avut mari probleme”, a declarat Ion Crăciunescu, conform gsp.ro.
- „Nici dacă vine Mourinho”. Gigi Becali, ironizat de rivalii de la Rapid după promisiunile lui Reghecampf
- Amenda primită de Universitatea Craiova pentru incidentele de la derby-ul cu FCSB, câştigat de olteni cu 5-0!
- Gigi Becali nu stă la discuţii: decizia în privinţa datoriei lui Laurenţiu Reghecampf faţă de Universitatea Craiova
- Daniel Pancu a dezvăluit de ce i-a luat banderola de căpitan lui Alex Dobre. Cum a reacționat jucătorul Rapidului
- Gică Popescu a intervenit, după scandalul dintre Denis Alibec şi Danny Armstrong: „Nu se face aşa ceva”































