Închide meniul

UTA Arad a împlinit 80 de ani! Moment special pregătit înaintea meciului cu Sepsi

Publicat: 18 aprilie 2025, 13:48

Comentarii
UTA Arad a împlinit 80 de ani! Moment special pregătit înaintea meciului cu Sepsi

Fanii celor de la UTA Arad / Profimedia

Clubul de fotbal UTA Arad împlineşte vineri 80 de ani de existenţă, pe care îi va sărbători cu prilejul meciului cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, de la ora 20:00, pe Arena “Francisc Neuman”, în etapa a cincea a fazei play-out a Superligii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Dragi utişti. Vă invităm ca în minutul 19 şi 45 de secunde al meciului UTA – Sepsi să ne ridicăm cu toţii în picioare şi să-i aplaudăm din toată inima noastră pe toţi cei care au fost, sunt şi vor fi parte din familia UTA!

UTA Arad a împlinit 80 de ani

În memoria baronului, pentru conducătorii, antrenorii, jucătorii şi suporterii care au scris istoria acestui club cu tot sufletul lor. Pentru cei care nu mai sunt, dar care trăiesc prin noi, în fiecare meci, în fiecare bătaie de inimă alb-roşie, pentru cei care iubim acum acest club şi pentru toţi cei care ne vor duce numele, iubirea şi visul mai departe. UTA suntem noi toţi! Haide UTA! Hai Aradul!”, se arată într-un mesaj al clubului postat pe pagina de Facebook a clubului de pe Mureş.

Vineri, delegaţia clubului se va deplasa la arena “Francisc Neuman”, pentru meciul cu Sepsi, cu un tramvai modern. Astra Vagoane Călători SA şi Compania de Transport Public Arad pun la dispoziţia “Bătrânei Doamne” un vagon Imperio Civitas personalizat în alb-roşu pentru ruta Primărie – UTA. Plecarea jucătorilor şi a staffului tehnic se va realiza la ora 18:10, de la “kilometrul zero” al oraşului.

UTA Arad a câştigat de şase ori titlul în România

Clubul arădean a fost înfiinţat pe 18 aprilie 1945 de baronul Francisc Neuman. ITA, cum era prima denumire a echipei, a cucerit două titluri în 1947 şi 1948, un an de neuitat al eventului arădean, când a obţinut şi Cupa României. Alte două titluri au intrat în vitrina arădeană, în 1950 şi 1954, şi încă o Cupă a României, în ’53. Sfârşitul anilor ’70 a adus o nouă formulă de aur, conform site-ului clubului, cea formată de Coco Dumitrescu şi Ioan Reinhardt, cu Domide, Brosovszky, Axente, Lereter, Biro şi ceilalţi în prim-plan. Două titluri a cucerit UTA atunci, în 1969 şi 1970, urmate de superbele aventuri din Europa.

Reclamă
Reclamă

Pe 30 septembrie 1970, la Arad a fost consemnată ‘A opta minune a lumii’, UTA îi elimina din Cupa Campionilor Europeni pe giganţii de la Feyenoord Rotterdam, după 1-1 pe tărâm batav şi 0-0 acasă. Prima retrogradare din istorie a venit în 1979. Clubul a reuşit promovări în 1981, 1993 sau 2001, iar revirimentul cel mai consistent s-a produs în vara lui 2020, când UTA a promovat din nou pe prima scenă. De cinci ani, în premieră de la retrogradarea în 1979, “Bătrâna Doamnă” e tot în elita fotbalului românesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine a fost omul meciului în România - Austria 1-0?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:01
Cristiano Ronaldo a reacționat după ce a doborât un nou record în fotbal: “Nu e un secret”
13:59
Decizia oficială luată de FCSB în cazul lui Vlad Chiricheș. Becali i-a transmis clar: “Nu mai poate”
13:38
“Victoria dă dependență”. David Popovici a revăzut cum a câștigat aurul la Singapore și a spus răspicat
13:35
Mircea Lucescu a explicat de ce a zis „în primul rând, este victoria mea cu Austria!”
12:54
Zeljko Kopic n-a ținut cont de orgolii. Antrenorul a numit jucătorul din Liga 1 pe care l-ar transfera la Dinamo
12:31
Cea mai slabă națională din preliminarii: 10/10 și golaveraj 2-53! “Pirații”, doar două victorii în zece ani
1 Mircea Lucescu, dat pe spate de un tricolor la meciul cu Austria: “Extraordinar! Parcă era noul Cămătaru” 2 Qatar – Emiratele Arabe Unite 2-1. Olăroiu, pas greşit: “O mare dezamăgire!” Ce şanse mai sunt pentru World Cup 2026 3 Mircea Lucescu i-a cerut scuze unui jucător după România – Austria: “O fac public” 4 “Să zică direct că nu e nevoie de mine!” Răzvan Marin a răbufnit la criticile lui Mircea Lucescu 5 Veste proastă pentru Zeljko Kopic! Alexandru Musi, scos pe targă după 28 de minute în meciul cu Cipru U21 6 Portugalia – Ungaria 2-2, în preliminariile World Cup 2026. Victorii pentru Anglia, Spania și Turcia. Rezultatele serii
Citește și