“Nu ne gândeam să stăm aşa rău”. Cătălin Cîrjan, la pământ după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova

Publicat: 22 aprilie 2025, 10:06

Comentarii
Nu ne gândeam să stăm aşa rău. Cătălin Cîrjan, la pământ după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova

Cătălin Cîrjan, în timpul unui interviu/ AntenaSport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cătălin Cîrjan s-a declarat dezamăgit, după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 0-2. Mijlocaşul a recunoscut că nu se aştepta ca echipa să aibă patru înfrângeri, în primele cinci partide din play-off.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo ocupă locul cinci, cu 29 de puncte. “Câinii” au un singur punct avans faţă de Rapid, ocupanta ultimului loc din play-off.

Cătălin Cîrjan, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2

Cătălin Cîrjan a dezvăluit că obiectivul echipei este să se claseze cât mai sus posibil, la finalul sezonului. Mijlocaşul a transmis că nu se aştepta la un astfel de parcurs în play-off, însă a subliniat că Universitatea Craiova este una dintre cele mai bune echipe din campionat.

“Cred că am făcut o repriză foarte bună. Am alergat mult, ne-am creat ocazii. A doua repriză am ieşit mai relaxaţi şi asta ne-a costat. Am încercat să egalăm dar nu s-a putut. Am avut o ocazie mare la 0-1 pentru ei, la Pop.

Normal că puteam să îi batem. Am arătat asta şi în sezonul regulat. Craiova este una dintre cele mai bune echipe din campionat. Se vor lupta cu siguranţă la titlu.

Reclamă
Reclamă

Nu ne gândeam să stăm aşa rău după primele 5 meciuri, adică să avem 4 înfrângeri. Nu vreau să discut despre titlu. La începutul play-off-ului ne-am gândit la top 3, acum vrem să terminăm cât mai sus posibil”, a declarat Cătălin Cîrjan, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

Ionuţ Negoiţă a fost surprins la meciul dintre Dinamo şi Universitatea Craiova, 0-2, alături de acţionarii din Ştefan cel Mare, Eugen Voicu și Costin Stolz. Cei trei au discutat amical, dar fostul patron nu ia în calcul o revenire la nivel decizional.

„E al doilea meci la care merg, am fost şi la cel cu FCSB, din păcate nu a fost cu noroc. Asta e, sunt complicate meciurile din play-off, sunt grele. Meciul era complicat oricum, cu absenţele avute a fost şi mai complicat. Craiova e o echipă bună, care luptă la titlu.

Reclamă

Oricum, faptul că Dinamo e în play-off e un lucru extraordinar şi mă bucur să asist la meciurile lui Dinamo din play-off. Sperăm ca în sezonul următor să vină şi rezultate mai bune. Sunt deja sponsor, sunt suporter. E rândul altora şi mă bucur că sunt alţii şi ar trebui susţinuţi şi apreciaţi, pentru că sunt eforturi mari care se fac, financiare şi nu numai. Eu îi susţin cu ce pot, oarecum din exterior ca şi sponsor şi nu decizional.

Sunt convins că cu anumite achiziţii, cu jucători de valoare, suplimentari, cu o bancă mai puternică, Dinamo poate mai mult. E şi problema insolvenţei, care psihologic, fiind o incertitudine.. Din ce înţeleg, sunt şanse mari să iasă din insolvenţă ceea ce va fi un lucru extraodinar”, a spus Ionuţ Negoiţă, după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cum se va încheia „finala” de titlu Univ. Craiova - U Cluj?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:21

FotoUniversitatea Craiova, noua campioană a României! Imagini fantastice de la sărbătoarea de titlu a oltenilor

23:20

Coelho le-a mulţumit jucătorilor pentru event: “Felicitări lor pentru ce au făcut”

23:08

Reacţia scurtă a lui Mihai Rotaru. A întrerupt imediat interviul: “Lăsaţi”

23:07

Adrian Rus, anunţ despre viitorul lui după ce a cucerit eventul cu Universitatea Craiova!

23:00

Nicuşor Bancu nu l-a uitat pe Mirel Rădoi: “Vreau să-i mulţumesc”

22:59

Cristiano Bergodi, resemnat după ce U Cluj a pierdut clar duelul din Bănie. Ce a scos în evidență italianul

1 Surpriza pregătită de Filipe Coelho pentru primul 11 al Universităţii Craiova, la meciul de titlu cu U Cluj 2 Thomas Neubert ştie noul antrenor de la FCSB: “Pe 21 mai vine” 3 Artista din România care i-a refuzat banii lui Gigi Becali. “Îi lăsasem vreo 20.000. Mi-era rușine că îi iau înapoi” 4 Cine ar fi crezut: Marius Şumudică a semnat cu FCSB! Gigi Becali a dezvăluit de ce mutarea a picat, în final 5 UPDATEXabi Alonso a semnat şi a fost prezentat oficial la Chelsea. Când va prelua echipa 6 Jose Mourinho pregăteşte o adevărată bombă la Real Madrid! Vrea să “fure” un star de la Barcelona: “Şoc în fotbal!”
Citește și