Gigi Neţoiu, finanţatorul Voluntariului, a părăsit echipa ilfoveană. Neţoiu a confirmat că nu va mai finanţa clubul. Antrenorul Mihai Iosif ar urma şi el să părăsească echipa.
În locul lui ar putea fi adus Florin Pîrvu, fostul antrenor al Petrolului. Voluntari avea ca obiectiv promovarea în prima ligă, dar este ultima în play-off-ului Ligii a 2-a.
Gigi Neţoiu a părăsit proiectul de la Voluntari. Mihai Iosif ar urma să plece şi el
Formaţia ilfoveană are 36 de puncte, cu 16 mai puţine decât liderul Csikszereda. În ultima etapă, Voluntari a făcut 0-0 cu Metaloglobus, în deplasare.
„Eu am ajutat cu niște bani clubul. I-am ajutat cât au avut nevoie, asta a fost înțelegerea de la început cu Florentin Pandele. Acum ei decid (n.r.: cei de la Primărie), echipa e a lor. Mai multe nu pot să vă spun, sunt într-o ședință”, a declarat Gigi Neţoiu pentru gsp.ro.
Antrenorul Mihai Iosif a fost întrebat, la rândul lui, dacă pleacă de la Voluntari. Tehnicianul a precizat că încă are contract cu Voluntari, dar probabil va rezilia înţelegerea cu formaţia ilfoveană.
„Deocamdată nu am plecat de la Voluntari. Probabil voi rezilia. Întrebați-l pe domnul Nețoiu dacă mai continuă. Am o înțelegere cu cei de la Voluntari și nu vreau să spun mai multe”, a declarat Mihai Iosif pentru fanatik.ro.
Mihai Iosif a fost în trecut antrenorul Rapidului. Ulterior el a pregătit-o pe CS Dinamo, care e cunoscută ca „Dinamo Badea”, având în vedere că echipa alb-roşie este finanţată de Nicolae Badea.
- Alexandru Albu, ţinta scandărilor rasiste la debutul la Steaua. Motivul pentru care a fost făcut praf de fani
- Daniel Opriţa, scos din sărite după Steaua – CSM Slatina 1-2: „Un dezastru! Execrabil”
- Steaua, debut cu stângul în noul sezon din Liga 2! CSM Slatina s-a impus în Ghencea
- Ionuţ Chirilă, criză de nervi la primul meci oficial la CS Dinamo: „Te dau afară! Bă, ai auzit?”
- A început noul sezon din Liga 2! Ionuţ Chirilă, debut cu stângul la CS Dinamo. Toate rezultatele de sâmbătă



































