Închide meniul

FCSB poate fi matematic campioană la următorul meci! Toate calculele în lupta pentru titlu

Bogdan Stănescu Publicat: 5 mai 2025, 22:27 / Actualizat: 5 mai 2025, 23:35

Comentarii
FCSB poate fi matematic campioană la următorul meci! Toate calculele în lupta pentru titlu

Daniel Bîrligea, după ce a marcat cu Dinamo / Profimedia Images

FCSB poate fi matematic campioană la următorul meci, cu U Cluj, pe care roş-albaştrii îl vor disputa în deplasare. Condiţia este ca CFR Cluj să nu câştige următorul meci, cu Universitatea Craiova. Universitatea Craiova – CFR Cluj se dispută sâmbătă, de la ora 20:30.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

U Cluj – FCSB se va juca duminică, de la ora 20:30. Cu victoria în derby-ul cu Dinamo, FCSB a ajuns la 45 de puncte.

FCSB poate fi matematic campioană la meciul cu U Cluj

Dacă CFR Cluj va câştiga următorul meci, cu Craiova, roş-albaştrii au nevoie de victorie la partida cu U Cluj. FCSB are, în acest moment, 7 puncte peste ocupanta locului 2, CFR Cluj.

Roş-albaştrii, care sunt neînvinşi în play-off, mai au 3 meciuri de disputat în acest sezon, cu U Cluj, Universitatea Craiova şi CFR Cluj. Cu o victorie în oricare dintre cele 3 meciuri, indiferent de rezultatele celorlaltor contracandidate la titlu, FCSB e matematic campioană. Totodată, la egalitate de puncte cu orice echipă din play-off, FCSB e campioană. Roş-albaştrii au în prezent 9 puncte peste Universitatea Craiova, echipa aflată pe locul 3. Craiova e OUT din lupta pentru titlu. În cazul în care CFR Cluj câştigă toate meciurile până la duelul cu FCSB, iar campioana pierde partidele cu U Cluj şi Craiova, roş-albaştrii ar avea nevoie de un egal, în ultima etapă, în meciul cu echipa lui Dan Petrescu, pentru a fi campioană.

Dacă lucrurile merg perfect pentru campioană, FCSB poate sărbători titlul alături de fani, acasă, la meciul cu Universitatea Craiova. Meciul cu Craiova, care se va disputa pe 17 mai, ar putea fi unul de sărbătoare a titlului pentru roş-albaştri.

Reclamă
Reclamă

Gigi Becali declara că vrea şi el să meargă la meciul de acasă în care roş-albaştrii sărbătoresc un nou titlu în Liga 1.

FCSB, a noua victorie la rând cu Dinamo

FCSB a învins-o din nou, în Derby de România, pe Dinamo. S-a terminat 3-1 pentru roş-albaştri. Este a 5-a victorie pe care roş-albaştrii o obţin în acest sezon în meciurile cu marea rivală, Dinamo şi a 9-a la rând în derby-urile cu “câinii”. Totodată, e a 10-a victorie la rând pentru FCSB în derby-urile cu Dinamo din campionat.

Dacă în ultimele două partide cu Dinamo, FCSB a revenit de la 0-1 şi a câştigat cu 2-1, de data aceasta meciul din Liga 1 nu a avut istoric.

Reclamă

După un gol anulat al lui Cisotti, în minutul 11, FCSB a deschis scorul prin Daniel Bîrligea, în minutul 23, care a marcat cu o lovitură de cap.

A urmat “dubla” lui Octavian Popescu, ce a marcat în minutele 26 şi 36. Ultimul gol marcat de Tavi Popescu a fost o “bijuterie”, mijlocaşul FCSB-ului înscriind cu un şut superb, din prima, după ce a primit o pasă de la sărbătoritul zilei, Cisotti. În a doua repriză, Dinamo a marcat şi ea, în minutul 57, după un penalty controversat, dictat de centralul Vidican după ce a văzut henţul din careu al lui Vali Creţu la VAR, dar a fost insuficient pentru ca echipa lui Kopic să obţină ceva din acest meci.

Cisotti a avut un dublu motiv de sărbătoare la derby-ul cu Dinamo. Roş-albaştrii au obţinut o altă victorie contra marii rivale, iar Cisotti şi-a aniversat şi ziua de naştere, el împlinind luni 32 de ani.

FCSB rămâne fără victorie cu FCSB din 2021. Atunci, “câinii” s-au impus cu 1-0 într-un meci din Cupa României. Ultima victorie a lui Dinamo cu FCSB în campionat datează din 2020. “Câinii” se impuneau atunci cu 2-1.

Ultimele 15 partide disputate între FCSB şi Dinamo:

FCSB – Dinamo 3-1 (Liga 1, 2025)
Dinamo – FCSB 1-2 (Liga 1, 2025)
FCSB – Dinamo 2-1 (Liga 1, 2025)
Dinamo – FCSB 0-4 (Cupa României, 2024)
Dinamo – FCSB 0-2 (Liga 1, 2024)
Dinamo – FCSB 0-1 (Liga 1, 2023)
FCSB – Dinamo 2-1 (Liga 1, 2023)
Dinamo – FCSB 0-3 (Liga 1, 2022)
FCSB – Dinamo 6-0 (Liga 1, 2021)
Dinamo – FCSB 1-0 (Cupa României, 2021)
Dinamo – FCSB 0-1 (Liga 1, 2021)
FCSB – Dinamo 3-2 (Liga 1, 2020)
FCSB – Dinamo 1-0 (Liga 1, 2020)
Dinamo – FCSB 0-3 (Cupa României, 2020)
Dinamo – FCSB 2-1 (Liga 1, 2020)

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Pe ce loc va termina FCSB sezonul regulat?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:10
Unirea Slobozia vrea cât mai puțini suporteri ai lui Dinamo la meci. Decizia luată de ialomițeni
16:56
Pedri, declaraţie războinică înainte de Barcelona – PSG: “Noi suntem mai buni”
16:41
Programul complet al Marelui Premiu de la Singapore. Cursa e duminică (14:45, Antena 1 şi AntenaPLAY)
16:25
“Dau apartament pentru un bilet cu Real Madrid!” “Albii” joacă în UCL la 6.400 km de casă, la un pas de China
15:56
Daniil Medvedev a răbufnit din nou: “Cine ești tu să decizi pentru mine?”. Rusul, în conflict cu arbitrul de scaun
15:35
VIDEOJucătorii lui Liverpool, treziţi la 3 dimineaţa din cauza focurilor de artificii ale ultraşilor lui Galatasaray
1 “Te faci că nu mă cunoşti?” Dialogul dintre Ionel Ganea şi oamenii legii! Fostul fotbalist a pierdut procesul 2 A început nebunia la Napoli! Kevin De Bruyne a aruncat vorbe grele când a fost înlocuit. Conte: “Şi-a ales persoana greşită” 3 După ce a jucat cu Universitatea Craiova şi FCSB, preşedintele de la Oţelul a ales: “Clar, e mai puternică” 4 Decizia luată de UEFA în cazul Israelului, după ce mai multe ţări au cerut excluderea din competiţii! 5 Mihai Stoica a anunţat care este jucătorul care poate pleca de la FCSB: “Poate că a semnat cu altcineva” 6 Neluţu Varga i-a răspuns imediat lui Gigi Becali, după oferta făcută pentru Louis Munteanu, chiar de ziua patronului de la CFR
Citește și