Dan Petrescu a uimit pe toată lumea înainte de Universitatea Craiova – CFR Cluj: “Nu ăsta e meciul decisiv!”

Alex Ioniță Publicat: 8 mai 2025, 17:12

Comentarii
Dan Petrescu a uimit pe toată lumea înainte de Universitatea Craiova – CFR Cluj: Nu ăsta e meciul decisiv!

Profimedia

Dan Petrescu a susținut conferința de presă premergătoare partidei dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. În cadrul acesteia, antrenorul echipei din Gruia a uimit pe toată lumea, după ce a transmis că meciul cu oltenii „nu este unul decisiv pentru locul al 2-lea”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Universitatea Craiova o poate face pe FCSB campioană în această etapă. În cazul în care CFR Cluj nu se va impune în Gruia, echipa lui Gigi Becali va pune mâna pe trofeu și în acest sezon. În caz contrar, pentru a câștiga titlul încă din această etapă, elevii lui Elias Charalambous trebuie să o învingă pe U Cluj.

Cum a uimit Dan Petrescu înainte de Universitatea Craiova – CFR Cluj

În opinia lui Dan Petrescu, duelul cu oltenii nu este unul decisiv pentru locul al 2-lea, chiar dacă lupta pentru această poziție se dă, în momentul de față, între cele două formații.

Antrenorul de la CFR Cluj a amintit și că echipa sa are de disputat și finala Cupei României, împotriva celor de la Hermannstadt, fiind de părere că duelul de la Arad va fi unul dificil.

„E bine că încă suntem în luptă și în campionat și în Cupa României. Meritam mai multe puncte în campionat, dar atât am putut anul ăsta. Va fi meci greu la Craiova. Publicul va ajuta foarte mult echipa pentru că va avea nevoie de victorie.

Reclamă
Reclamă

Nu ăsta e meciul decisiv pentru locul 2, mai sunt două partide după aceea. Craiova nu are niciun absent, nu are nicio problemă de lot, dacă au și puțin noroc… îmi doresc ca jucătorii să se concentreze aici pentru că apoi le va fi greu și în finala Cupei României. E important să obținem locul doi dacă nu reușim să câștigăm Cupa”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Prima plecare de la CFR Cluj!

Presa clujeană a anunţat cine este primul jucător care o va părăsi pe CFR la finalul acestui sezon.

Este vorba despre Mihai Popa (24 de ani), portarul pe care ardelenii l-au împrumutat de la Torino.

Reclamă

Potrivit cluj24.ro, CFR Cluj nu îl va transfera definitiv pe Mihai Popa, al cărui împrumut expiră la finalul sezonului. Sursa citată notează că viitorul portarului este incert, în condiţiile în care nici Torino nu ar dori să îl păstreze.

Mihai Popa a început sezonul ca titular, dar ulterior şi-a pierdut postul, Dan Petrescu fiind nemulţumit de evoluţiile sale, care au fost nesigure. Petrescu l-a titularizat pe Otto Hindrich în locul lui Popa, iar acesta a impresionat între buturile ardelenilor.

Mihai Popa, jucător estimat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 650.000 de euro, are contract cu Torino până în vara lui 2026. El a apărat 9 meciuri pentru naţionala U21 şi 2 meciuri pentru naţionala U23.

Torino l-a transferat în vara lui 2023, ca jucător liber de contract, după despărţirea portarului de Voluntari. La acea vreme, Mihai Popa valora 1 milion de euro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ştim toate echipele calificate la World Cup 2026. Cine va câştiga trofeul?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:24

Demolarea completă a Stadionului Dinamo, în continuare blocată de ANAF. Reacția oficială a clubului sportiv

10:55

Louis Munteanu a revenit pe teren după accidentare. Ce notă a primit atacantul român după un eșec cu 4-0

10:28

VIDEODetroit Pistons a câștigat matematic Conferința de Est din NBA. Performanță de top după 19 ani de pauză

10:10

BREAKING NEWSMircea Lucescu, din nou la Terapie Intensivă! Starea lui Il Luce s-a înrăutaţit. Anunţul spitalului

10:03

Lamine Yamal, extrem de nervos în victoria cu Atletico. Nu s-a bucurat la gol și l-a ignorat pe Flick

10:02

Inter – Roma LIVE TEXT (21:45). Cristi Chivu poate face un pas decisiv spre titlu. Revine Lautaro Martinez

1 Mircea Lucescu l-a sunat pe fiul Răzvan şi a avut o cerinţă specială, după infarctul suferit 2 Spitalul Universitar, anunţ de ultim moment despre starea lui Mircea Lucescu. Ce se întâmplă cu fostul selecţioner 3 PSV – Utrecht 4-3. Nebunie de meci la Eindhoven. Dennis Man, cu o mână pe titlul din Olanda 4 Gigi Becali a văzut ce schimbare a făcut Mirel Rădoi și l-a sunat pe Mihai Stoica: “De ce a ieșit?” 5 EXCLUSIVContinuă scandalul, la o zi după infarctul lui Mircea Lucescu. Nemulţumiri la Spitalul Universitar 6 FC Argeş – Dinamo 1-1. Remiză la Mioveni și un nou pas greșit făcut de „câini”. Debut și pentru George Pușcaș
Citește și