Închide meniul

“Cui îi pasă?” Ange Postecoglou a răbufnit după ce Tottenham s-a calificat în finala Europa League

Alex Ioniță Publicat: 9 mai 2025, 10:32

Comentarii
Cui îi pasă? Ange Postecoglou a răbufnit după ce Tottenham s-a calificat în finala Europa League

Ange Postecoglou / Profimedia

Echipele Tottenham Hotspur şi Manchester United ”şi-au câştigat dreptul” de a disputa finala Europa League, a afirmat Ange Postecoglou, antrenorul formaţiei fundaşului român Radu Drăguşin, după victoria cu 2-0 obţinută joi seară pe terenul norvegienilor de la Bodo/Glimt. Tehnicianul a răbufnit la conferința de presă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tottenham a eliminat-o cu scorul general de 5-1 pe Bodo/Glimt, în timp ce Manchester United a trecut la rândul ei în semifinale de formaţia spaniolă Athletic Bilbao, după ce a câştigat ambele manşe ale acestei confruntări (3-0 şi 4-1).

Ce a spus Ange Postecoglou după ce Tottenham s-a calificat în finala Europa League

Deşi se află pe locuri modeste în Premier League – Tottenham pe 16, iar Manchester United pe 15 – câştigătoarea finalei Europa League îşi va asigura participarea la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

“Cui îi pasă dacă avem dificultăţi în campionat? Este un lucru separat. Nu are nimic de-a face cu forma din campionat, contează mai puţin acest lucru. Cred că atât noi, cât şi Manchester United ne-am câştigat dreptul de a fi acolo”, a declarat antrenorul australian, citat de agerpres.ro.

Tottenham se pregăteşte să dispute a şasea finală europeană din istoria sa, ultima fiind în 2019, când a fost învinsă de Liverpool în duelul pentru trofeul Ligii Campionilor.

Reclamă
Reclamă

Echipa londoneză a cucerit de două ori în istoria sa Cupa UEFA (vechea denumire a Europa League), în 1972 şi 1984.

“Am spus tot timpul că acest lucru este important”, a continuat Postecoglou. “Ceea ce se întâmplă acum este că oamenii se tem de asta – că de fapt s-ar putea întâmpla, şi să vedem cum îl putem dărâma cumva şi îl putem diminua cumva spunând că a fost un sezon slab şi că nu merităm asta, sau cumva comparându-ne cu Manchester United. Poate că dacă am avea succesul lui Manchester United, atunci poate aş avea o altă viziune. Deci, desigur, că este ceva enorm, pentru că trebuie să încadrezi asta în raport cu perioada pe care a traversat-o clubul în ultimii 15 sau 20 de ani şi prin ceea ce au trecut suporterii. Le-am dat o speranţă reală şi ceva la care să viseze că putem face ceva special anul acesta”, a adăugat antrenorul lui Tottenham.

Manchester United şi Tottenham Hotspur se vor înfrunta în finala Europa League în data de 21 mai, pe stadionul San Mames din Bilbao.

Reclamă

Ruben Amorim a tras un semnal de alarmă după ce Manchester United s-a calificat în finala Europa League

Manchester United s-a calificat în finala Europa League după ce a trecut de Athletic Bilbao, în semifinale. Ruben Amorim, antrenorul „diavolilor”, a tras un semnal de alarmă pentru vedetele sale, înainte de ultimul act al competiției.

Manchester United se va duela cu Tottenham pentru câștigarea trofelului. Finala Europa League din 2025 este programată pe 21 mai, de la ora 22:00 și se va juca la Bilbao.

Ruben Amorim s-a declarat îngrijorat după meciul retur cu Athletic Bilbao, câștigat de Manchester United cu scorul de 4-1. Tehnicianul a spus că jucătorii săi trebuie să fie foarte atenți la următoarele dueluri, pentru a nu se accidenta.

Până la finala Europa League, „diavolii” se vor duela cu West Ham și Chelsea, în Premier League. Amorim a dat de înțeles că, în momentul de față, cel mai important lucru este să aibă toți jucătorii apți pentru duelul cu Tottenham, din ultimul act al Europa League.

„Sunt îngrijorat pentru următoarele meciuri, nu trebuie să avem niciun jucător indisponibil în finală. Dacă nu câștigăm finala, totul a fost în zadar.

Trebuie să avem toată echipa disponibilă pentru meciul cu Tottenham, să fim în meci și să avem puțin noroc. Este un moment similar pentru mine și Ange Postecoglou (n.r. antrenorul lui Tottenham). Este un moment dificil pentru noi, doar unul va câștiga trofeul. Va fi o finală mare și vom încerca să o câștigăm”, a spus Ruben Amorim, citat de dailymail.com.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

E o pierdere pentru FCSB plecarea lui Adrian Şut?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:32 9 ian.
Transfer de play-off făcut de Oțelul! Jucătorul format de Sporting Lisabona vine în România
22:36 9 ian.
CFR Cluj și Dinamo, în luptă directă pentru transferul jucătorului de la AC Milan
21:42 9 ian.
Andrei Nicolescu a făcut anunțul în legătură cu Vladislav Blănuță: „Am făcut ofertă scrisă”
21:32 9 ian.
Gigi Becali a vrut să-l dea afară, acum îl laudă: “Mi-a zis și Mihai că este bine că nu am renunțat la el”
21:19 9 ian.
VideoJurnal Antena Sport | E forţă la Dinamo
21:15 9 ian.
VideoJurnal Antena Sport | Gata de marea provocare
1 Nicolae Stanciu, mesaj în miez de noapte după ce a ratat un penalty în minutul 90+9 în AC Milan – Genoa 2 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Man. City, mutare de 75 milioane de euro 3 Încă un transfer din România în Turcia. A fost prezentat oficial 4 Motivul pentru care Dinamo a renunţat la transferul atacantului român care marchează “la foc automat”! 5 Prima echipă din România care îl ofertează pe Ciprian Deac 6 Marius Lăcătuş, sfat pentru Gigi Becali după plecarea lui Adrian Şut de la FCSB: “De asta va avea nevoie acum”
Citește și