Gigi Becali a dezvăluit un dialog fabulos avut cu unul dintre jucătorii săi preferaţi de la FCSB. Latifundiarul din Pipera i-a transmis lui Florin Tănase că nu mai are asigurat locul de titular la FCSB odată cu revenirea lui Darius Olaru.
Gigi Becali spune că Juri Cisotti şi Darius Olaru sunt titulari la FCSB, iar Florin Tănase nu mai are loc în primul 11.
Dialog incredibil între Gigi Becali şi Florin Tănase
Gigi Becali a fost însă contrazis de Florin Tănase. Jucătorul i-a transmis propriului patron că este mai valoros decât colegii săi şi că merită să fie titular. Latifundiarul din Pipera a făcut totul public. ”Pe Olaru și pe Cisotti n-ai cum să-i scoți din echipă. Mi-a trimis (n.r.- Tănase) un TikTok și am vorbit și cu el. I-am zis: `Bă, ai grijă că la anul o să fie mai greu să joci`. `Hai, domn`e, să vedem. Cine mă poate înlocui?`. O să vezi, e Olaru, e Cisotti…
Bine, să vedem. Poate pe altul să-l scoți (n.r.- din echipă), dar pe Olaru și pe Cisotti, n-ai cum. Hai, poate pe Olaru mai poți, dar pe Cisotti n-ai cum. E ceva ce n-am văzut în viața mea!”, a dezvăluit Becali, potrivit fanatik.ro. Florin Tănase a avut un sezon foarte bun la revenirea la FCSB. A marcat 5 goluri și şi-a trecut în cont 5 assist-uri în 41 de meciuri. Cota de piaţă a jucătorului este de 2,2 milioane, potrivit Transfermarkt.
Cei de la FCSB au câştigat titlul de o manieră categorică. Au terminat play-off-ul fără înfrângere şi la 9 puncte faţă de echipa de pe locul secund, CFR Cluj. Mai mult, echipa roş albastră a avut 7 victorii şi trei egaluri în play-off. Nu a suferit nicio înfrângere în faţa rivalelor din play-off în tot sezonul 2024-2025. Gigi Becali vrea să forţeze calificarea echipei sale în grupa de Champions League.
- Marius Şumudică le-a cerut scuze public fanilor FCSB! Se pregăteşte mutarea „bombă”? „Şi eu am fost jignit”
- Edi Iordănescu l-a lămurit pe Gigi Becali. Pe ce poziţie e bine să joace Denis Drăguş la FCSB: „Calitățile necesare”
- Gigi Becali a recunoscut oferta: 7.000.000 de euro pentru jucătorul FCSB! Scandal cu Ioan Becali de la bani
- Ultimul transfer pregătit de Gigi Becali la FCSB
- Gigi Becali a distrus în direct un jucător tranferat în această vară la FCSB! „Nici n-aveam nevoie de el”
































