Centrul Naţional de Tenis va purta numele Simonei Halep. Federaţia a făcut anunţul, la 4 luni după retragerea româncei

Publicat: 3 iunie 2025, 11:27

Comentarii
Centrul Naţional de Tenis va purta numele Simonei Halep. Federaţia a făcut anunţul, la 4 luni după retragerea româncei

Simona Halep, în timpul unui interviu/ Profimedia

Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti va purta numele fostei jucătoare Simona Halep, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Tenis printr-un comunicat de presă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Numele oficial al bazei sportive va deveni Centrul Naţional de Tenis Simona Halep.

Centrul Naţional de Tenis va purta numele Simonei Halep

“Prin această redenumire, FRT îşi propune să onoreze sportiva care a adus României titluri majore şi a reprezentat ţara cu demnitate şi profesionalism pe cele mai mari scene ale tenisului mondial. Această iniţiativă vine ca o recunoaştere a performanţelor excepţionale şi a contribuţiei semnificative pe care Simona Halep a avut-o la dezvoltarea şi promovarea tenisului românesc la nivel mondial”, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis.

În vârstă de 33 de ani, jucătoarea Simona Halep şi-a anunţat retragerea din activitate la 4 februarie 2025, ultimul său meci fiind cel cu italianca Lucia Bronzetti, pierdut cu 1-6, 1-6, în prima rundă a turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca.

Halep a câştigat două titluri de Mare Şlem în carieră, la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, a mai jucat trei finale, dintre care două la Roland Garros (2014, 2017) şi una la Australian Open (2018).

Reclamă
Reclamă

Simona Halep a fost numărul unu mondial (prima oară pe 9 octombrie 2017) timp de 64 de săptămâni, cucerind 24 de titluri la simplu şi unul la dublu, dar disputând şi alte 19 finale (18 la simplu, una la dublu).

Halep nu a jucat niciun meci oficial din 29 august 2022 până în 19 martie 2024, fiind suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open 2022.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus, pe 5 martie 2024, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) în acest caz de contaminare a unui supliment alimentar.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:39

Cât de gravă este accidentarea lui Marian Aioani? Anunţul oficial făcut de Rapid

17:23

Prima veste proastă pentru Luis Enrique! Ce s-a întâmplat după spectacolul din PSG – Bayern Munchen

17:19

„Pentru numele lui Dumnezeu, au câștigat!” Trauma din 1966, prima mare înfrângere a Italiei la Cupa Mondială

17:11

Atletico Madrid – Arsenal LIVE TEXT (22:00). Duel „încins” pe Metropolitano Stadium

17:08

O țară din afara Top 5 poate ajunge să trimită patru echipe în UCL. Scenariul care trebuie să se producă

16:58

Dorit de FCSB şi Dinamo, Ioan Vermeșan şi-a dat acordul. Cu cine semnează

1 Antrenorul care i-a spus “Da” lui Gigi Becali şi e gata să semneze cu FCSB: “E deja la Bucureşti” 2 Gigi Becali, ultimele detalii despre noul antrenor de la FCSB: “El e norocosul” 3 „Nu a făcut ca alții, e inteligent!” Cuvinte de aur de la Mourinho pentru Chivu! Ce mesaj i-a transmis: „Voi fi acolo!” 4 Florin Tănase a numit antrenorul pe care îl vrea la FCSB: “A avut rezultate incredibile” 5 Radu Drăguşin pleacă în Germania. Şi-a dat acordul pentru un transfer de 20 de milioane de euro! 6 Vestea pe care o așteptau toți fanii Interului! Decizia luată de Procuratură, în scandalul cu arbitraje
Citește și