Fenerbahce Istanbul, echipa antrenorului portughez Jose Mourinho, pregăteşte o ofertă pentru atacantul sârb Dusan Vlahovic de la formaţia Juventus Torino, informează Gazzetta dello Sport.
Conform publicaţiei italiene, Fenerbahce vrea să-l atragă pe Vlahovic pe malul Bosforului cu un salariu de 10 milioane de euro pe sezon.
Jose Mourinho îl vrea pe Dusan Vlahovic la Fenerbahce
Turcii sunt dispuşi, totodată, să plătească ”Bătrânei doamne” o indemnizaţie de transfer de 30 de milioane de euro, în timp ce Juve speră să obţină 40 de milioane de euro în schimbul internaţionalului sârb, notează agerpres.ro.
Dusan Vlahovic (25 ani) a fost recrutat de Juventus în ianuarie 2022 de la Fiorentina, iar contractul său cu gruparea “bianconera” va expira în vara viitoare.
Gazzetta dello Sport susţine că oferta de 30 de milioane de euro pregătită de Fenerbahce pare una “atrăgătoare” pentru Juventus, în condiţiile lipsei de interes din partea altor cluburi. Plecarea lui Vlahovic la Fenerbahce ar reprezenta pentru clubul italian şi o ocazie să-şi reducă cheltuielile cu 12 milioane de euro, cât ar urma să încaseze fotbalistul sârb în sezonul viitor.
Jose Mourinho, mesaj dur pentru contestatari: “Am mai multe finale europene decât tot fotbalul turc”
Jose Mourinho va rămâne la Fenerbache, în ciuda faptului că nu şi-a îndeplinit obiectivul. “The Special One” nu a ratat ocazia să îşi înţepe contestatarii, vorbind despre performanţele sale din întreaga activitate.
Mourinho a venit vara trecută la Fenerbahce, acolo unde încearcă să pună capăt seriei de 12 ani fără titlu câştigat în Turcia.
Antrenorul echipei Fenerbahce, Jose Mourinho, a infirmat luni zvonurile despre plecarea sa la doar un an după ce a preluat conducerea clubului din Istanbul.
Fenerbahce a pierdut în penultima etapă din Turcia, fiind învinsă pe teren propriu de Hatayspor, scor 2-4. Jose Mourinho, antrenorul galben-albastrilor, nu şi-a îndeplinit obiectivul, acela de a câştiga titlul cu Fener, după 12 ani de secetă, iar ziariştii turci se întreabă dacă „Mou” va ma continua pe banca echipei din Istanbul. Tehnicianul lusitan a profitat de conferinţa de presă de după meci şi a pus lucrurile la punct, confirmându-şi dorinţa de a rămâne în Turcia şi sezonul viitor:
„Dacă mă întrebaţi dacă voi fi acolo sezonul viitor, vă voi aminti ultima apariţie a preşedintelui clubului la televizor, acum câteva săptămâni. A spus că vrea să rămân şi că se bazează pe mine şi pentru sezonul viitor. Cred că a fost clar. Dacă s-a schimbat ceva de atunci, nu mi s-a spus nimic despre asta”, a spus Mourinho, notează news.ro.
- Alex Mitriță nu se mai oprește! Gol fantastic în China: a driblat trei adversari și a trimis aproape de vinclu
- Cosmin Olăroiu, OUT de la Emiratele Arabe Unite. Comunicatul oficial al federației
- Real Madrid se apropie de pragul de 10 miliarde de dolari! Cum arată topul celor mai bogate cluburi din lume
- Ștefan Târnovanu pleacă de la FCSB! Antrenorul român vrea să dea o lovitură de proporții
- Barcelona, de neoprit! A trimis oferta pentru jucătorul mult dorit: 100.000.000 de euro
































