Hansi Flick, antrenorul Barcelonei, a fost distins cu Premiul “Banquillo de Oro” (Banca de aur), acordat celui mai bun antrenor din La Liga de către Comisia Antrenorilor din Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), scrie EFE.
“Selectarea lui Flick şi a celorlalţi premiaţi se datorează rezultatelor pe care le-au obţinut, combinate cu comportamentul lor exemplar, respectul şi transmiterea valorilor pe care le-au demonstrat pe parcursul sezonului 2024-25”, a precizat RFEF într-un comunicat.
Hansi Flick, antrenorul sezonului în La Liga
În primul său an la Barcelona, Flick a câştigat titlul de campion, Cupa Spaniei şi Supercupa Spaniei.
Julian Calero, care a reuşit promovarea în La Liga cu Levante, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun antrenor din Segunda Division.
În prima ligă feminină spaniolă, premiul i-a revenit lui Pere Romeu, care a câştigat cu FC Barcelona aceleaşi titluri ca Flick în sezonul încheiat.
- Lovitură de teatru: „Pentru prima dată, Atletico ia în calcul să-l vândă!” Julian Alvarez, pe drum spre Barca
- „Acord total!” Barcelona s-a mișcat imediat după eliminarea Portugaliei de la Mondial! Ce jucător transferă
- Bombă în Anglia: Erling Haaland, la Real Madrid? “Întrebarea nu e dacă, ci când”
- OFICIAL | Real Madrid a rezolvat al patrulea transfer al verii. L-a cumpărat pe Denzel Dumfries de la Inter
- Real Madrid a anunțat că NU face transferul așteptat de toată lumea. Comunicatul emis de clubul de pe Bernabeu


































