Rapid vrea să transfere un jucător din naţionala U21, după EURO 2025. Dan Şucu vrea să-l readucă în Giuleşti pe Rareş Ilie.
Mijlocaşul de 22 de ani are viitorul incert, deoarece şi-a încheiat împrumutul la Catanzaro. Ilie se va întoarce în lotul lui Nice, însă sunt şanse mici să fie păstrat pentru sezonul viitor.
Rapid vrea să transfere un jucător de naţională, după EURO 2025
Rapid a intrat “pe fir” şi vrea să profite de situaţia incertă a jucătorului, notează gsp.ro. Rareş Ilie a confirmat faptul că giuleştenii au început negocierile pentru împrumutul său şi a dezvăluit că nu ar spune pas unei reveniri în fotbalul românesc.
“Știu că Rapidul a inițiat o discuție pentru mine în sensul de a mă întoarce în Giulești. Aș fi de acord, bineînțeles. Dar nu știu exact care e stadiul lucrurilor. Am înțeles că mai sunt niște variante în liga secundă italiană sau în Championship, în Anglia, dar n-aș putea să ofer nume. Vom vedea după Euro!”, a declarat Rareş Ilie, conform sursei menţionate anterior.
Rareş Ilie mai are contract cu Nice până în vara lui 2027. El a fost vândut de Rapid la formaţia din Ligue 1 în 2022, în schimbul sumei de cinci milioane de euro.
Internaţionalul U21 are un salariu de jumătate de milion de euro pe sezon la Nice, însă ar fi dispus să renunţe la o parte din această sumă pentru a reveni la Rapid. Asta în condiţiile în care clubul francez nu ar fi dispus să acopere o parte a salariului său, după ce-l va împrumuta.
Şi Costel Gâlcă şi-a dat acordul pentru împrumutul lui Rareş Ilie la Rapid. Antrenorul vrea să-l aibă sub comanda sa pe jucătorul care a reprezentat România U21 la EURO 2025.
O posibilă revenire a lui Rareş Ilie la Rapid ar putea echivala cu o plecare a lui Claudiu Petrila. Oficialii din Giuleşti sunt dispuşi să intre la negocieri cu echipele care se arată interesate de mijlocaşul de 24 de ani, jucător de bază la formaţia de sub Grant în stagiunea trecută.

Dan Şucu l-a prezentat pe Mauro Pederzoli
Dan Şucu face o nouă schimbare importantă la Rapid. Patronul echipei din Giuleşti tocmai l-a instalat în funcţia de director sportiv pe italianul Mauro Pederzoli. După eşecurile din ultimele două sezoane, Şucu speră să producă un şoc la echipă şi să ducă formaţia din Giuleşti în cupele europene.
Dan Şucu a spus clar cu ce se va ocupa Mauro Pederzoli la Rapid. “Sunt extrem de încântat că am avut o discuţie extrem de constructivă cu domnul Pederzoli. Dânsului i-a plăcut foarte mult proiectul nostru. Nouă ne place experienţa şi competenţa şi dedicaţia dânsului. Sperăm din toată inima să avem un sezon şi un număr de sezoane din ce în ce mai de succes.
Poziţia de director sportiv poate că este mai puţin înţeleasă în clipa de faţă în liga noastră. Pentru noi, directorul sportiv reprezintă clubul în faţa tuturor celor care au semnat cu noi, jucători şi antrenori. Clubul este reprezentat de directorul sportiv.
Ca și club, avem o legătură foarte puternică cu un club din Serie A. Suntem singurul club din România cu o astfel de conexiune, ceea ce ne face o destinație atractivă pentru mulți jucători ambițioși din Europa de Est și nu numai, care ar dori să treacă mai întâi pe la Rapid, apoi să aibă o ușă deschisă către una dintre primele 5 ligi europene. Avem niște premise extrem de favorabile. Domnul Pederzoli este în relații extrem de bune, a lucrat multă vreme cu directorul sportiv de la Genoa. Am văzut că inclusiv Federația Română a înțeles ideea de director sportiv și insistă asupra ideii de a avea competență în zona de director sportiv. Noi avem mari speranțe nu doar pentru anul care vine, ci pentru toți anii următori“, a spus Dan Şucu.
- Florin Tănase a “înțepat-o” pe Universitatea Craiova după victoria din derby: “Nu e ajutor”
- “Penibil” Gigi Becali i-a taxat pe olteni după FCSB – Universitatea Craiova 1-0! Ce a spus de finul lui, Rădoi
- Verdict crunt pentru jucătorul care a ieșit de pe teren în lacrimi la meciul FCSB – Universitatea Craiova
- Alexandru Cicâldău și-a pus cenușă în cap, după eșecul cu FCSB: „Îmi cer scuze”
- Mirel Rădoi s-a enervat după FCSB – Craiova 1-0: “Dacă începem să inventăm…”! A anunţat un protest