A fost dezvăluită cauza accidentului în care Diogo Jora și fratele lui și-au pierdut viața. Spaniolii au anunțat ce s-a întâmplat, de fapt, și ce a dus la tragicul eveniment.
Diogo Jota și-a pierdut viața într-un accident teribil de mașină, la doar 28 de ani. Fratele său, Andre, avea 26 de ani. Totul s-a petrecut în provincia spaniolă Zamora.
Cauza accidentului în care Diogo Jota și fratele lui și-au pierdut viața
Update: Au apărut primele imagini de la locul accidentului în care Diogo Jota și fratele lui și-au pierdut viața. Mașina a ajuns de nerecunoscut, după ce a ars complet. Trupurile celor doi au fost duse Institutul de medicină legală din Zamora, pentru autopsii.
Diogo Jota’nın Lamborghini marka arabasıyla başka bir aracı sollarken yoldan çıkıp, yaşadığı kazanın gerçekleştiği yer.
📹 Diario de Castilla y Leon pic.twitter.com/JasH7PLTaR
— TK Sports (@Tksportsss) July 3, 2025
Conform as.com, Diogo Jota și fratele lui se aflau într-un automobil de lux, din marca Lamborghini. Accidentul s-a produs după ce un cauciuc al mașinii a explodat, în timpul unei depășiri.
Bolidul a ieșit de pe autostradă, impactul fiind unul fatal pentru cei doi frați. Accidentul a avut loc la kilometrul 65 al autostrăzii A-52, în apropiere de regiunea Zamora din Sanabria.
Mașina a fost, de asemenea, cuprinsă de flăcări. Potrivit martorilor care au alertat 112, incendiul s-a extins și la vegetația din apropiere.
Diogo Jota tocmai se căsătorise, în urmă cu doar 10 zile, cu logodnica sa, Rute Cardoso. Nunta a avut loc pe 22 iunie. În fotografii, cuplul putea fi văzut cu cei trei copii ai lor: Denis (2021), Duarte (2023) şi o fetiţă născută în 2024, al cărei nume nu a fost dezvăluit.

Diogo Jota a ajuns la Liverpool în 2020, de la Wolverhampton, pentru o sumă de 44,7 milioane de euro. De atunci, el a jucat 182 de meciuri pentru Reds, marcând 65 de goluri şi oferind 26 de pase decisive. În acest timp, el a câştigat trei titluri cu Reds: campionatul Angliei (2024-25), Cupa Angliei (2021-22) şi Cupa Ligii (2021-22).
Cine a fost Diogo Jota
În ceea ce priveşte cariera de fotbalist, Jota şi-a început drumul la academia celor de la Gondomar, unde a petrecut opt ani. În 2013, portughezul a ajuns la echipa U19 a celor de la Pacos Fereira, iar doi ani mai târziu a fost promovat la echipa mare, unde a jucat 47 de meciuri.
După un singur sezon, Jota a fost transferat de Atletico Madrid în schimbul a 7 milioane de euro în 2016. Lusitanul nu a prins însă vreun minut în trupa rojiblanco, fiind împrumutat un sezon la FC Porto, după care încă unul la Wolverhampton.
Echipa din Premier League a decis să îl şi păstreze pe Diogo Jota, astfel că din 2018 a devenit în mod oficial legitimat la “lupi”. În tricoul celor de la Wolves, portughezul a adunat 131 de partide în cadrul cărora a înscris 44 de goluri şi a oferit 19 pase decisive, iar după doar două sezoane a făcut cel mai important pas din carieră: transferul la Liverpool. Între timp, în 2019, Jota cucerise şi Liga Naţiunilor alături de Portugalia.
Când a ajuns pe Anfield în 2020, Liverpool era campioana en-titre din Premier League, iar aşteptările de la orice jucător transferat erau mari. Jota nu a cedat presiunii şi a livrat rezultate prestaţii foarte bune, intrând pe sub pielea “cormoranilor”.
În cinci sezoane, fotbalistul de 28 de ani a adunat 182 de meciuri, în cadrul cărora a marcat 65 de goluri şi a oferit 26 de pase decisive. Alături de Liverpool, Jota a câştigat titlul de sezonul trecut, o Cupă a Angliei şi două Cupe ale Ligii.
- Gabi Tamaş a dezvăluit care a fost prima lui maşină! “Am luat-o la mâna a doua”
- Cât a ajuns să coste un sejur de Revelion 2026 la Hotelul Simona Halep
- Primele imagini cu Giorgios, fiul lui Ianis si al Elenei Hagi. Nepotul “Regelui” a fost botezat
- “Te faci că nu mă cunoşti?” Dialogul dintre Ionel Ganea şi oamenii legii! Fostul fotbalist a pierdut procesul
- Lewis Hamilton, devastat de durere după ce câinele Roscoe i-a murit: “Un înger şi un adevărat prieten”