Închide meniul

Universitatea Craiova dă lovitura cu un jucător de la România U19. Transferul e ca şi făcut

Andrei Nicolae Publicat: 4 iulie 2025, 11:49

Comentarii
Universitatea Craiova dă lovitura cu un jucător de la România U19. Transferul e ca şi făcut

România Under-19, la EURO U19 / Hepta

Universitatea Craiova a fost una dintre cele mai active echipe în această perioadă de mercato, iar oltenii par că nu se opresc din a aduce jucători. Formaţia din Bănie este în tratative avansate cu un internaţional de la Under-19 care a reprezentat România la turneul final găzduit la noi acasă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Până acum, “leii” au perfectat nu mai puţin de şapte mutări.

Darius Fălcuşan, căpitanul României U19, aproape de Universitatea Craiova

Jucătorul de 19 ani născut la Madrid e ca şi transferat de către echipa lui Mihai Rotaru, anunţă prosport.ro. În prezent la echipa de Primavera a lui Empoli, Fălcuşan poate ajunge în premieră la o formaţie de seniori.

Până acum, fotbalistul român a evoluat pentru echipe de tineret de la Universitatea Cluj şi Empoli, iar în ultimul sezon a evoluat exclusiv în campionatul Primavera din Italia. În prezent, Fălcuşan este cotat la 300.000 de euro.

Dacă va obţine şi semnătura fundaşului central, Universitatea Craiova îşi va forma o adevărată pepinieră, ţinând cont că mai are alţi trei internaţionali U19 deja în lot, respectiv pe David Barbu, Luca Băsceanu şi pe David Matei. În ceea ce priveşte concurenţa pe post, Fălcuşan va avea de luptat cu noul transferat Nikola Stevanovic, Alexandr Romanchuk, Juraj Badelj şi Vladimir Screciu.

Reclamă
Reclamă

Veşti bune pentru Universitatea Craiova! Alexandru Cicâldău, aproape de revenire după cinci luni

Prezent în cantonamentul oltenilor din Austria, Cicâldău a acordat un interviu în cadrul căruia a spus că antrenamentele sale au început să devină din ce în ce mai intense şi mai grele. În plus, jucătorul de 27 de ani a menţionat că îşi intră în ritm, ceea ce nu poate să însemne decât că este aproape să intre din nou pe gazon pentru a-şi ajuta echipa.

În februarie, Cicâldău a suferit o ruptură musculară la coapsă şi de atunci nu a mai evoluat în niciun meci pentru olteni. Ultima partidă jucată de mijlocaş în tricoul Universităţii a fost cea din campionat cu Oţelul Galaţi, în care a fost scos la pauză.

E foarte bine că am început să fac mai multe lucruri, inclusiv cu mingea. După o perioadă atât de lungă, încep să-mi intru în ritm, cu antrenamente foarte grele. Este o perioadă de care am nevoie şi cât mai repede sper să joc, asta îmi doresc cel mai mult.

Reclamă

Mai avem câteva zile de cantonament şi sper să meargă lucrurile ca până acum, să ne antrenăm bine, fiindcă eu zic că totul a mers foarte bine până acum în acest stagiu“, a spus Cicâldău, potrivit digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga partida dintre FC Argeş şi FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:19
FC Argeş – FCSB LIVE TEXT (20:00). Primul meci oficial din 2026. Campioana continuă lupta pentru play-off
18:06
Ianis Zicu, replică fermă pentru Gică Popescu. Tensiuni la Farul înainte de primul meci din 2026: „Am cerut trei jucători”
18:01
Gigi Becali i-a propus lui Dan Şucu să îi facă o ofertă pentru Bîrligea: “Poate să fie cel mai mare duşman”
18:01
Andres Dumitrescu, revenire spectaculoasă în Liga 1! Cu ce echipă a semnat fundașul dorit de Dinamo
17:34
Gigi Becali, prima reacție după ce a aflat că Rapid îl transferă pe Olimpiu Moruțan: „Și eu l-am vrut”
17:22
Gigi Becali l-a anunțat pe înlocuitorul lui Adrian Șut: „E terminată treaba”
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Fostul jucător de la Real Madrid va fi coleg cu Messi 2 Constantin Budescu a dat verdictul despre lupta la titlu: “Nu o să le stea nimeni în cale” 3 EXCLUSIVEdi Iordănescu și-a găsit echipă! Fostul selecționer a bătut palma cu o fostă campioană! Singurul impediment 4 Gigi Becali a găsit înlocuitor pentru Bîrligea: “Jucătorul ăla pe care-l așteptăm de ani și ani” 5 Răsturnare de situaţie în cazul lui Ciprian Deac. Ce se întâmplă cu el, decizia oficială luată de CFR Cluj 6 Gigi Becali a răbufnit când l-a auzit pe Andrei Nicolescu: “Să spui asemenea minciuni? Mi-am schimbat părerea”
Citește și