Închide meniul

Amenzi uriaşe pentru Chelsea şi Barcelona! Regulile UEFA încălcate de cele două cluburi

Publicat: 4 iulie 2025, 23:04

Comentarii
Amenzi uriaşe pentru Chelsea şi Barcelona! Regulile UEFA încălcate de cele două cluburi

Joan Laporta / Profimedia

Gruparea Chelsea a fost amendată cu suma totală de 31 de milioane de euro (36,5 milioane de dolari) pentru încălcarea regulilor de monitorizare financiară ale UEFA, vineri, atingând astfel o sumă record pentru un club european penalizat într-un singur sezon, relatează AP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Barcelona a fost, de asemenea, obligată să plătească 15 milioane de euro (17,7 milioane de dolari) pentru pierderi excesive, conform evaluărilor complexe ale conturilor clubului efectuate de UEFA, în cazul în care se califică pentru competiţiile europene, evaluate în scopul promovării stabilităţii în acest sector.

Amenzi uriaşe pentru Chelsea şi Barcelona! Regulile UEFA încălcate de cele două cluburi

Ambele cluburi au fost sancţionate pentru situaţia financiară din 2024 şi vor trebui să plătească zeci de milioane de euro în sezoanele viitoare dacă nu vor îndeplini obiectivele financiare stabilite de UEFA.

Chelsea a fost amendată cu 20 de milioane de euro (23,6 milioane de dolari) pentru că nu a atins pragul de rentabilitate şi cu încă 11 milioane de euro (13 milioane de dolari) pentru că a cheltuit mai mult de 80% din veniturile sale pentru aşa-numitele „costuri cu lotul”, cum ar fi transferurile şi salariile.

Clubul din Premier League era investigat pentru vânzarea a două hoteluri în valoare de 76,5 milioane de lire sterline (104,4 milioane de dolari) între filiale ale companiei holding Chelsea, Blueco 22 Ltd. Chelsea este deţinută din 2022 de omul de afaceri american Todd Boehly şi Clearlake Capital.

Reclamă
Reclamă

Chelsea a cheltuit în mod constant sume considerabile pe piaţa transferurilor în era Boehly.

Cea mai mare amendă primită de Chelsea egalează recordul de 20 de milioane de euro (23,6 milioane de dolari), sancţiune aplicată în 2014 de UEFA cluburilor Manchester City şi Paris Saint-Germain.

Acestea au fost primele sancţiuni din sistemul numit atunci Fair Play Financiar.

Reclamă

În 2023, în primul an de când Boehly a devenit proprietar, Chelsea a plătit UEFA o amendă de 10 milioane de euro (11,8 milioane de dolari) pentru a soluţiona nereguli comise în perioada în care clubul era deţinut de Roman Abramovich. Oligarhul a fost obligat să vândă clubul după invazia militară a Rusiei în Ucraina.

Aston Villa şi Lyon, alte cluburi amendate de UEFA

Barcelona a plătit anterior UEFA o amendă de 500.000 de euro (590.000) într-un caz din 2023 pentru declararea incorectă a veniturilor.

Atât Chelsea, cât şi Barcelona, câştigătoarea La Liga, s-au calificat pentru Liga Campionilor din sezonul viitor, ceea ce ar trebui să le aducă zeci de milioane de euro (dolari).

În alte anchete concluzionate vineri, UEFA a obligat Aston Villa să plătească o sumă totală de 11 milioane de euro (13 milioane de dolari) pentru cheltuieli excesive în timpul unui sezon în care a jucat în Conference League. Villa a jucat în Liga Campionilor în acest sezon.

UEFA a amendat clubul francez Lyon, aflat în dificultate financiară, cu 12,5 milioane de euro (14,7 milioane de dolari), cu amenzi viitoare condiţionate de îndeplinirea obiectivelor.

Clubul deţinut de omul de afaceri american John Textor se luptă săptămâna viitoare într-un proces de apel împotriva retrogradării din Ligue 1, pe fondul crizei financiare, şi ar putea fi exclus de UEFA din Liga Europa în sezonul viitor.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga partida dintre FC Argeş şi FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:27
Noile reguli. Aerodinamica activă. Analiza lui Adrian Georgescu
10:18
Gigi Becali a găsit înlocuitor pentru Bîrligea: “Jucătorul ăla pe care-l așteptăm de ani și ani”
10:18
Cristi Chivu a explicat gestul făcut după golul victoriei din Inter – Lecce: “Îmi amintesc băiețelul de 7 ani”
10:08
Salariu uriaş pentru Cătălin Cîrjan la Metalist Harkov
9:15
FIFA: peste 500 de milioane de cereri de bilete pentru World Cup 2026
9:02
Ce s-a întâmplat în vestiarul lui Real Madrid, după umilinţa cu Albacete! Dezastru după plecarea lui Xabi Alonso
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Tottenham, transfer de 40 de milioane 2 Clubul din Liga 1 a fost scos la vânzare! Preţ: 4 milioane de euro! “Suntem în discuţii” 3 UPDATECe rol va avea Ilie Dumitrescu la FRF. În ce proiect se implică. A fost prezentat oficial 4 Lovitură pentru FCSB. Un jucător s-a accidentat și a părăsit de urgență cantonamentul din Antalya 5 Lovitură pentru Mihai Rotaru şi Universitatea Craiova. Transferul a fost anunţat oficial 6 Transfer surpriză pe care Şucu îl face la Rapid. Vine rapidistul care a jucat la FCSB şi Dinamo
Citește și