Ousmane Dembele a oferit o reacţie fermă, înainte de finala Mondialului Cluburilor. PSG se va duela cu Chelsea pentru marele trofeu astăzi, de la ora 22:00, la New Jersey.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ousmane Dembele îşi doreşte să scrie istorie în continuare alături de PSG, după ce campioana Franţei a câştigat în premieră Champions League, în urmă cu aproape două luni.

Ousmane Dembele, înainte de finala Mondialului Cluburilor

„Am muncit din greu să ajung aici şi laudele sunt bune, dar sunt concentrat să dau tot ce am mai bun pentru echipă şi pentru a obţine lucruri incredibile împreună.

E un moment de vis, ambiţia noastră e maximă şi vrem să continuăm să scriem istorie pentru PSG. Chelsea este un adversar solicitant”, a declarat Ousmane Dembele, conform marca.com, înainte de finala Mondialului Cluburilor.

Înainte de marele meci, Ousmane Dembele şi Cole Palmer au participat la o şedinţă foto. Cei doi au fost urcaţi pe o grindă la înălţime, la Rockefeller Center, cu trofeul Mondialului Cluburilor, imaginile fiind unele spectaculoase.

Finala competiţiei va fi deschisă de un spectacol

Duminică seara, finala Cupei Mondiale a Cluburilor dintre Chelsea şi PSG va fi precedată de un mini-concert susţinut de Robbie Williams şi Laura Pausini.

La o numai o lună de la lansarea oficială a piesei sale „Desire”, noul imn oficial al FIFA, solistul britanic Robbie Williams va avea ocazia să o interpreteze duminică seara într-un duet cu italianca Laura Pausini, în faţa zecilor de mii de spectatori care vor fi prezenţi pe MetLife Stadium din New York pentru finala dintre Chelsea şi PSG. Concertul va avea loc cu o oră şi jumătate înainte de finala Cupei Mondiale a Cluburilor în care se vor înfrunta cele două cluburi europene.

FIFA a decis, totodată, să organizeze, în premieră, un spectacol în pauza finalei, luând ca exemplu spectacolul organizat cu ocazia Super Bowl. Soliştii J Balvin, Doja Cat, Tems şi Emmanuel Kelly vor cânta astfel în pauză, pe o scenă amplasată deasupra terenului, pentru a nu-l deteriora.