Cătălin Cîrjan a spus lucrurilor pe nume după debutul lui Dinamo în noua ediţie de Liga 1. Echipa lui Zeljko Kopic a avut un început de meci foarte slab. După primul sfert de oră, nou promovata Csikszereda conducea cu scorul de 2-0. Dinamoviştii au revenit şi au reuşit să scoată un punct într-un meci plin de incidente.
Alexandru Musi şi Gnahore au marcat cele două goluri ale lui Dinamo, dar Cătălin Cîrjan nu este mulţumit. Şi-ar fi dorit ca Dinamo să câştige pe terenul no promovatei, Csikszereda.
Cătălin Cîrjan, nemulţumit de debutul lui Dinamo în noua ediţie de Liga 1
Cătălin Cîrjan este extrem de supărat pentru startul de meci de la Miercurea Ciuc. A recunoscut superioritatea gazdelor, dar speră ca totul să se regleze în cel mai scurt timp. „În primele 15 minute a fost foarte rău, am fost foarte moi. Am avut apoi o reacţie bună, dar nu am reuşit să dăm golul trei. Trebuie să începem mai bine meciurile şi să arătăm pe teren ce înseamnă Dinamo. Începutul de meci a fost fără agresivitate, dar vom regla lucrurile astea şi va fi mai bine săptămână viitoare. Am forţat, am avut ocazii”, a spus mijlocaşul lui Dinamo, la finalul meciului, conform digisport.ro.
Mai mult, Cîrjan este convins că Dinamo va trece peste acest pas greşit şi va reuşi un sezon foarte bun. Echipa lui Zeljko Kopic a ieşit din insolvenţă şi are drept de participare în cupele europene. Mijlocaşul e convins că Dinamo poate da lovitura la finalul acestui sezon. „Va fi un sezon foarte bun. Ne doream trei puncte. O să arătăm dăruire şi vom arăta mai bine cu Botoşani. Mi se pare increidbil să fie daţi afară de pe stadion. Îi aşteptăm săptămâna viitoare să câştigăm acasă”, a mai spus Cîrjan.
Dinamo închide şi etapa a doua a noului sezon din Liga 1. Joacă pe propriul teren luni, de la ora 21.30, contra celor de la FC Botoşani.
- Gigi Becali l-a „distrus” pe arbitrul George Găman! Ce l-a scos din minţi pe patronul FCSB-ului: „Eşti nebun?”
- Gigi Becali, ironic cu Ilie Dumitrescu după eșecul cu CFR Cluj: „Am ajuns să ne luăm după analiști?!”
- Jucătorul FCSB-ului făcut praf de Gigi Becali după înfrângerea cu CFR: „Am vrut să-l schimb în minutul 25”
- CFR – FCSB 1-0. Cordea a marcat unicul gol din penalty. Surpriză uriașă în Gruia: Șumudică învinge rivala eternă
- Andrei Cordea a deschis scorul în derby-ul CFR Cluj – FCSB! Jucătorul „recidivează” contra fostei sale echipe

































