Gigi Becali a vorbit despre festivalul “Beach, Please!” şi a dezvăluit prin ce a trecut Alexandru Tudor, fostul arbitru al Ligii 1, în timpul “nebuniei” de la Costineşti.
Ediţia din acest an a festivalului Beach, Please! (9-13 iulie) a marcat o bornă istorică: este oficial cel mai mare festival de muzică din Europa, cu un trafic total estimat la peste 500.000 de persoane pe parcursul celor cinci zile.
Gigi Becali a povestit episodul neobişnuit care l-a avut în prim-plan pe Alexandru Tudor, cel care se afla la 20 de kilometri de Costineşti, într-o biserică.
Ce a putut păţi Alexandru Tudor în timpul Beach, Please! Dezvâluiri halucinante
“Îți spun acum ceva, care e taină și vă veți minuna toți. Poate omul nu vrea să spună, dar eu voi spune. Ca lumea să înțeleagă și să înțeleagă înspre ce ne îndreptăm noi. Aici de la Techirghiol, de am eu, până la Costinești, câți kilometri sunt? 20 de kilometri. În noaptea aia, eu am plecat ziua spre București.
În noaptea aia, el, Alexandru Tudor, a rămas aici. Și a mai rămas un părinte. Și dormea în biserică, în cort. E cortul mare, punem saltele și dormim pe saltele. Ne învelim și cu asta basta.
Și bă, băiete, a venit o vijelie mare. Aia a fost mânia Domnului Dumnezeu. Dar nu numai asta. A început să audă niște zgomote, niște sunete și niște urlete… Le auzea de la Costinești, aici, la Techirghiol. El, Alexandru Tudor.
Și acum, când l-am chemat, am venit acum trei zile aici, el a plecat. A zis ‘Nu mai vin de frică acolo’. ‘Păi de ce?’ ‘Mi-e frică’. ‘De ce să îți fie frică?’ ‘Nu domne, nu mai vin’.
Au pus duhurile rele frică în el. Auzea înjurăturile și nenorocirile pe care le spuneau ei tocmai de la Costinești. Duhurile au putere. Le asculți din America, duhurile din România.

Nu mai vrea să vină, îi e frică. Nu vrea să mai vină! Nu vrea! ‘Hai, mă, Alexandru, stăm aici, toți, 6-7 persoane, preoți, călugări, avem rugăcine’. Nu mai vrea să vină în locul ăla! ‘Îmi e frică’. El știe ce a pățit aici”, a dezvăluit Gigi Becali, citat de fanatik.ro.
Nebunie la Beach, Please!
Organizat pe o suprafaţă de 21 de hectare, la Costineşti, evenimentul din 2025 a adus cea mai mare scenă montată vreodată în Europa, cel mai puternic sistem de sonorizare implementat pe continent. Artişti internaţionali de top precum A$AP Rocky, 21 Savage, Young Thug, Lil Baby au fost parte din line-up.
Pe de altă parte, în spaţiul public au apărut multe critici legate de imaginile de la festivalul Beach, Please!.
Poliţiştii din Constanţa fac cercetări după ce un băiat de 15 ani a sărit de pe scena Festivalului „Beach, Please!” de la Costineşti şi s-a lovit într-un gard de metal. El a fost îndemnat să facă acest gest de către rapper-ul american Destroy Lonely, care cânta pe scenă. Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Momentul a fost filmat de mulţi dintre tinerii prezenţi la festival şi postat pe reţelele de socializare. Organizatorii au anunţat că nu vor mai colabora pe viitor cu artistul respectiv.
În imaginile postate pe reţelele de socializare se observă cum băiatul respectiv urcase pe scenă în timpul concertului susţinut de rapperul american Destroy Lonely, iar la un moment dat artistul îl îndeamnă pe tânăr să sară. Pentru că acesta ezită, el este împins, la un moment dat, de cântăreţ, iar apoi decide să sară de pe scenă, dar se loveşte în gardul montat de organizatori în apropierea scenei.
Beach Please este printre cele mai mare festivaluri de muzică din Europa şi a reuşit să strângă în fiecare an circa jumătate de milion de participanţi. Vârsta minimă de participare este de 14 ani, însă doar cu prezenţa unui părinte sau tutore legal. Minorii între 15 şi 17 ani sunt primiţi doar în baza unei declaraţii pe proprie răspundere semnată de părinte.
- Gigi Becali l-a atacat din nou pe Dan Şucu şi a făcut o dezvăluire uluitoare: “Singur”
- (P) Seara în oraș sau pe telefon? Cum aleg să se distreze tinerii români în 2025
- “Prinţişorul Craiovei”, o nouă aroganţă de mii de euro. Cum s-a putut afişa: “Vechituri”
- Cum a putut pierde Ilie Năstase peste 3 milioane de dolari: “Aşa era el, dar lumea îl iubea”
- Valentina Pelinel l-a descris cu un singur cuvânt pe soţul ei, milionarul Cristi Borcea!