Autorităţile franceze investighează donaţiile în valoare de 180.300 de euro pe care vedeta fotbalului francez Kylian Mbappe le-a făcut în iunie 2023 către cinci ofiţeri de poliţie implicaţi în protejarea selecţionatei naţionale, informează EFE.
Ancheta, dezvăluită iniţial de săptămânalul Le Canard Enchaîné, este condusă de Inspectoratul General al Poliţiei Naţionale (IGPN) şi anchetează plăţile efectuate de Mbappe cu cecuri dintr-un cont bancar pe numele său din Monaco.
Kylian Mbappe este implicat într-un nou scandal
Patru ofiţeri dintr-o unitate specială au primit câte 30.000 de euro fiecare, în timp ce comandantul lor a primit 60.300 de euro.
Ancheta a fost lansată în urma unui raport al serviciului francez de informaţii pentru combaterea spălării banilor, fraudei fiscale şi finanţării terorismului (Tracfin).
Anturajul fotbalistului a declarat pentru cotidianul L’Equipe că banii pe care Mbappe i-a dat ofiţerilor făceau parte din suma pe care a primit-o ca bonus pentru locul doi ocupat de Franţa la Cupa Mondială 2022 din Qatar, unde a fost căpitanul Les Bleus.
“Toţi membrii personalului au primit bonusul pentru Cupa Mondială, cu excepţia lor”, aşadar donaţia a fost “pentru un spirit de corectitudine, de recunoaştere a unei munci bine făcute, fără nicio compensaţie”, au adăugat surse apropiate jucătorului.
Mbappe a primit 500.000 de euro ca bonus din partea Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF) pentru accederea în finala Cupei Mondiale 2022 şi a explicat că a decis să doneze întreaga sumă diverselor asociaţii civice, precum şi membrilor echipei de poliţie care îi protejează pe jucători.
Potrivit Le Canard Enchaîné, fotbalistul care evoluează în prezent la echipa spaniolă Real Madrid s-a consultat cu avocatul său specializat în probleme fiscale, care i-a indicat că astfel de donaţii nu trebuie declarate fiscului.

Cu toate acestea, publicaţia adaugă că ancheta a constatat că Mbappe a fost însoţit de comandantul grupului în diverse călătorii private şi, prin urmare, încearcă să stabilească dacă acesta ar fi putut efectua activităţi de protecţie privată care ar fi fost plătite fără achitarea impozitelor.
Kylian Mbappe a depus plângere împotriva lui PSG. Care este motivul
O informare judiciară a fost deschisă, pentru hărțuire morală, după o plângere depusă de Kylian Mbappe împotriva clubului francez de fotbal Paris Saint-Germain, a precizat, joi, Parchetul din Paris, citat de cotidianul L’Equipe, potrivit agerpres.ro.
Litigiul dintre PSG și căpitanul echipei Franței continuă. Solicitat de AFP, parchetul din Paris indică faptul că o procedură judiciară a fost deschisă, iar doi judecători de instrucție au fost desemnați pentru a ancheta acuzațiile atacantului echipei Real Madrid.
Mbappe a depus o plângere la Paris pe 16 mai pentru hărțuire morală și tentativă de forțare de semnătură, denunțând scoaterea sa din lotul lui PSG, în vara lui 2023.
Această practică, recurentă la cluburi, constă în scoaterea din joc a jucătorilor și a făcut deja obiectul mai multor anchete la Paris. O procedură a fost încredințată astfel Brigăzii de reprimare a delincvenței persoanelor (BRDP), după plângerea din luna mai a mijlocașului de 35 de ani Kheira Hamraoui vizând clubul PSG.
În acest dosar, jucătoarea, care evoluează la Al-Shabab în Arabia Saudită, afirmă că PSG a ținut-o pe tușă după convalescența sa pentru a o determina să plece.
În ianuarie 2024, Sindicatul fotbaliștilor și fotbalistelor profesioniste a depus plângere, acuzând hărțuirea morală și extorcarea din partea diferitelor cluburi care i-au scos din joc în mod deliberat pe jucători.
În afara laturii penale, Mbappe este și în litigiu financiar cu PSG.
- Nebunie la Mondialul U20. Cartonaș verde, al 3-lea portar introdus în minutul 120+5 și calificare la penalty-uri
- E oficial. Cu ce formaţie din „Liga Stelelor” a semnat Cosmin Contra
- Cei 20 de nominalizați pentru ”Golden Boy 2025”. Cine este marele favorit
- Turcii au oficializat mutarea la câteva zile după ce Gică Hagi a fost propus antrenor
- Cristi Chivu l-a anunţat deja de plecare. Românul, prima măsură radicală la Inter