“E un tânăr «drăcos»”. Jucătorul remarcat de Sorin Cârţu la Universitatea Craiova după doar două etape

Andrei Nicolae Publicat: 20 iulie 2025, 15:14

Comentarii
E un tânăr «drăcos». Jucătorul remarcat de Sorin Cârţu la Universitatea Craiova după doar două etape

Sorin Cârţu, în timpul unui interviu / Captură AntenaSport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Universitatea Craiova a adunat patru puncte după primele două etape din noul sezon din Liga 1, în cadrul cărora a marcat câte trei goluri în fiecare meci. Sorin Cârţu, preşedintele de onoare al oltenilor, a acordat deja câteva declaraţii prin care s-a arătat mulţumit de o parte din noile transferuri făcute de Mihai Rotaru şi a catalogat o nouă mutare drept un “tânăr «drăcos»”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Universitatea Craiova a remizat în meciul cu UTA Arad din prima etapă, scor 3-3, iar în al doilea meci din sezon a învins-o pe FC Argeş cu 3-1.

Mihnea Rădulescu, remarcatul lui Sorin Cârţu

Legenda din Bănie a remarcat în primul rând modul în care se completează Tudor Băluţă şi Samuel Teles la mijloc, ambii fiind noi transferuri ale Craiovei. În plus, Cârţu s-a arătat fericit de golul înscris de Mihnea Rădulescu în meciul cu FC Argeş şi a apreciat ambiţia fostului jucător de la Petrolul.

Ne-am găsit, cât de cât. Îmi place cum acționează compartimentul de mijloc – Băluță, Teles. Teles este mijlocașul pe care și-l dorește orice antrenor: are capacitate de efort, a adus un plus, a avut o contribuție pozitivă, este foarte serios și implicat. Este un câștig. Important este să aibă continuitate și constanță. Văd un ax central de altă factură: mai eficienți, mai greu de străpuns.

M-a bucurat realizarea lui Mihnea Rădulescu, e un tânăr «drăcos», nu îi e frică să primească mingea, intră bine în posesie. Și la primul meci a avut o evoluție destul de bună, potrivită pentru debut la această echipă

Reclamă
Reclamă

Trebuie să ai niște jucători pe care să te poți baza, mai ales când urmează meciuri importante, cum sunt cele cu U Cluj și cu Sarajevo. Considerăm că meciul de la UTA a fost un accident și sperăm să nu se mai repete. Acum mi-a plăcut că am câștigat. În momentele acestea de început de campionat – primele 3-4-5 etape – cel mai important este să treci peste ele cu rezultate pozitive. Sunt ca niște hopuri.

Echipa nu poate fi într-o formă fizică foarte bună, iar jocul are de suferit. Nici cei mai mari antrenori din lume nu au găsit o formulă clară pentru a garanta forma sportivă – să zici că faci un anumit tip de antrenament și apoi totul merge perfect. Vin meciurile oficiale, iar cel mai bun antrenament sunt chiar ele, pentru că se desfășoară după alte coordonate“, a declarat preşedintele de onoare al Universităţii Craiova, potrivit fanatik.ro.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Cupa României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
18:10

Au picat într-o grupă de “coşmar” la World Cup 2026, dar el nu se teme: “Mie îmi place”

17:57

A promovat Corvinul, dar a rămas fără contract. Pleacă Florin Maxim? “Îmi doresc să rămân”

17:13

Siyabonga Ngezana, mutarea carierei. Gigi Becali încasează banii

17:04

Neluțu Varga s-a decis: cei trei antrenori puși pe listă, pentru înlocuirea lui Daniel Pancu

16:48

Vor stadionul plin. Preţul ieftin cu care se vând biletele la meciul Universitatea Craiova – U Cluj

16:48

Gigi Becali a făcut praf noua siglă a lui Dinamo: “Te asociezi cu un lup? Nu vor avea noroc”

1 Chivu, fără milă după titlul câștigat cu Inter! Jucătorul pe care „românul nu vrea să-l mai vadă” 2 Iuliu Mureşan a anunţat o revenire uriaşă la CFR Cluj! “M-a sunat aseară, să avem o discuţie” 3 Marius Şumudică o dă de gol pe Dinamo! Transferurile pregătite de “câini”: “Peste nivelul celor de acum” 4 „Nu se poate! Este atât de greșit!” Legenda lui United, șocată de golul anulat care o duce pe Arsenal aproape de titlu 5 „Nebunie” curată: au luat titlul cu un gol în minutul 90+16 chiar în fața marii rivale! 6 Surpriză uriaşă la FCSB! Cine poate sta pe bancă la barajul din Conference League
Citește și