Alexandru Mitriță a dat din nou lovitura în tricoul lui Zhejiang și a înscris al cincilea gol pentru formația din campionatul Chinei. Românul adus de la Universitatea Craiova a fost integralist în partida cu Wuhan Three Towns și a adus victoria în prelungiri, în minutul 90+9.
De când a ajuns Mitriță la Zhejiang, formația din China a înregistrat trei victorii și o singură înfrângere.
Mitriță, gol în minutul 90+9
Alex Mitriță a fost din nou erou pentru Zhejiang Proffesionat în campionatul Chinei. Echipa românului a dat piept în etapa a 18-a cu Wuhan Three Towns, club la care evoluează alt jucător român, atacantul Alexandru Tudorie.
Zhejiang s-a văzut condusă în minutul 38 după un autogol, însă a reușit să egaleze și să preia și conducerea partidei la „borna” 64. Wuhan Three Towns a restabilit și ea egalitatea în minutul 70, iar meciul părea că se îndreaptă spre o remiză.
Mitriță a fost însă de altă părere și a marcat în prelungiri, în minutul 90+9, aducând toate cele trei puncte pentru echipa sa. Ce este interesant este că în toate partidele de până acum în care românul a marcat pentru Zhejiang, echipa sa a câștigat. Singurul meci în care nu a punctat a fost și acela în care trupa din China a pierdut.
- FIFA a anunțat decizia lui Gianni Infantino înainte de alegerile din 2027
- Șapte dintr-o lovitură! Paris Saint-Germain dă o lovitură uriașă
- Andrei Borza, primul gol în Turcia. Execuţie de zile mari în victoria categorică a lui Corum
- Momente incredibile: fiul lui Koeman e portar și a marcat o dublă în Olanda! Al doilea gol a venit în minutul 101
- Momente halucinante la meciul fostei adversare a FCSB-ului! Partida a fost întreruptă definitiv
































