Preşedintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a fost întrebat dacă echipa din Gruia îl doreşte pe Marius Ştefănescu, informaţie care a apărut deja în presă.
În stilul caracteristic, Balaj a spus că nu vorbeşte despre transferuri înainte ca ele să fie materializate. Totuşi, a dat de înţeles că CFR Cluj îl vrea şi ea pe Marius Ştefănescu.
Cristi Balaj, despre Marius Ştefănescu: “E un jucător bun”
U Cluj se înţelesese cu Gigi Becali, dar Ştefănescu nu şi-a dat încă acordul. CFR Cluj ar putea profita şi i l-ar putea “sufla” marii rivale din oraş pe jucătorul de care Becali vrea să scape.
“(n.r: Îl vreţi pe Marius Ştefănescu, aşa cum se spune?) Eu nu vorbesc de transferuri. Am văzut că a apărut în presă, dar eu nu vorbesc de transferuri decât în momentul în care sunt realizate.
(n.r: Aveţi nevoie de Ştefănescu?) Este un jucător bun.
Suntem înaintea meciurilor europene, am pierdut 4 jucători.
(n.r: E posibil să renunţaţi la anumiţi jucători?) Vom discuta. Ne punem la masă, e important şi pentru jucători să evolueze. Noi trebuie să ajungem în grupele unei competiţii europene. Nu e de viaţă şi de moarte, dar patronul va trebui să facă investiţii mai mari”, a declarat Cristi Balaj pentru digisport.ro.
CFR a intrat pe fir pentru a-l transfera pe Marius Ştefănescu! Rivalele din Cluj se luptă pentru jucător
CFR Cluj a intrat şi ea pe fir pentru a obţine semnătura lui Marius Ştefănescu. Preşedintele lui U Cluj, Radu Constantea, declara că are un acord cu FCSB pentru transferul jucătorului, dar că încă nu a ajuns la un acord cu fotbalistul de care Gigi Becali vrea să scape.

CFR Cluj ar vrea şi ea să profite de preţul scăzut cu care Becali e decis să îl vândă pe Ştefănescu. În condiţiile în care a plătit 1.3 milioane de euro pentru a-l aduce pe Ştefănescu de la Sepsi, Gigi Becali vrea numai 300.000 de euro în schimbul jucătorului.
Potrivit gsp.ro, CFR Cluj e interesată de Marius Ştefănescu în condiţiile în care pe postul acestuia Dan Petrescu nu îi are la dispoziţie decât pe Nkololo și pe Ciprian Deac, care are 39 de ani.
Ştefănescu a reuşit în acest sezon, pentru FCSB, un assist în victoria roş-albaştrilor din Supercupa României, contra celor de la CFR Cluj. Totodată, a înscris un gol superb în meciul tur cu Inter Club d’Escaldes, câştigat de campioana României cu 3-1. Meciurile FCSB-ului cu Inter Club d’Escaldes s-au văzut LIVE pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Returul decisiv al campioanei României cu Shkendija va fi şi el miercuri, de la 20:30, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. În tur, campioana Macedoniei de Nord a învins-o surprinzător pe FCSB, cu 1-0.
Marius Ştefănescu este cotat de către site-ul transfermarkt.com la 1.2 milioane de euro. El a fost în tribune la meciul pierdut de FCSB cu Farul. Constănţenii s-au impus dramatic, cu un gol marcat de Işfan în minutul 90+10!
După meci, Gigi Becali declara că a vorbit cu Mihai Stoica şi că Marius Ştefănescu ar fi semnat deja cu U Cluj. Astăzi, preşedintele lui U Cluj a negat informaţia.
- Lamine Yamal, subiect de comparație pentru un nou transfer din Liga 1: “La calități ne asemănăm”
- CFR Cluj a transferat un portar cu zeci de meciuri în Liga 1! Anunțul oficial: “Bine ai venit!”
- Cu cine a putut discuta Gigi Becali despre transferul lui Mario Tudose la FCSB: “Te comporți ca un mafiot”
- Gigi Becali, anunț despre transferul lui Kennedy Boateng la FCSB: “E jucător bun”
- Gigi Becali a „pus ochii” pe un jucător de la Dinamo! Când s-ar putea realiza mutarea