Cum a reacționat antrenorul lui Popovici, când David a vrut să renunțe la Mondiale. Dezvăluirea campionului

Am început să mă uit inclusiv după bilete de întoarcere. L-am rugat pe tatăl meu să se ocupe, să îi anunțe pe toți că nu voi mai concura. Îmi părea rău de toți oamenii care au venit și au luat bilet, familie etc.

Dar simțeam că nu pot să mai continui. Și, cum le spuneam și lor mai devreme, nu dintr-o frică de a pierde sau de a, nu știu, nu merge în timpii pe care îi aștepta lumea să merg, ci dintr-o frică de a-mi atinge propriul potențial. Și tocmai pentru că anul ăsta am început să mă simt foarte bine în antrenamente, să ating niște timpi pe care nu i-am mai atins niciodată, să am un concurs excelent în Slovacia acum o lună…

Toate astea m-au făcut să înțeleg cât de mult pot să mă apropii de ceea ce credeam eu a fi limitele înotului și limitele mele. Și în momentul în care am văzut că pot să ating cumva acel potențial și să-l văd de atât de aproape, m-a cuprins o frică incredibilă. Și cred că lumea, sportivii nu vorbesc suficient de mult despre asta și doresc să-mi fac o… adică simt că am responsabilitatea de a o face pentru că e frumos să-ți cânte imnul, e frumos să iei o medalie strălucitoare, gloria de la aeroport când toată lumea te așteaptă. Habar n-am, bani, faima, tot ce vine la pachet cu asta.

Dar prea puțină lume vorbește despre momentele astea dificile și într-adevăr au fost niște momente foarte dificile. Și mult mai mândru decât de medalia asta și de timpul pe care l-am mers sunt de faptul că am reușit să mă mobilizez, să merg pur și simplu la calificările astea de ieri dimineață, să trec și prin semifinale, să ajung și prin finală. Uite că, nu știu, n-a fost atât de rău, până la urmă am câștigat.

Și nu aș fi putut să trec singur prin bariera asta. Adică au fost esențiali oamenii din jurul meu, mai ales iubita mea, ai mei. Ai nevoie de un support group, cum se zice în engleză.

Ai nevoie de un grup solid în jurul tău care să îți reamintească că meriți, că ești suficient de bun și că pentru asta… Adică, deși simțeam că nu mai pot și că vreau să mă întorc acasă și pur și simplu nu-mi va ieși. Nu știu, nu sunt… Mi-era frică, cum ziceam, de a-mi atinge propriul potențial, imediat. Unul dintre declicurile a fost că mi-am spus că pur și simplu nu-mi stă în fire”, a declarat David Popovici, conform gsp.ro.