Închide meniul

Cum arată şi cu ce se ocupă soţia lui Cătălin Moroşanu! Investiţia uriaşă de 750.000 de euro

Antena Sport Publicat: 20 februarie 2021, 10:57

Comentarii
Cum arată şi cu ce se ocupă soţia lui Cătălin Moroşanu! Investiţia uriaşă de 750.000 de euro

Cătălin Moroşanu are o relaţie de aproape 20 de ani

Georgiana este absolventă a două facultăţi, ecomomia şi stomatologia. Ultima i-a adus şi venituri financiare considerabile , mai ales pe timp de pandemie, când Moroşanu nu a fost implicat în gale. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Astfel, Georgiana Moroşanu este unul dintre cei mai cunoscuţi medici stomatologie din Iaşi. Lucrează la o clinică în care cei doi au investit enorm. Suma totală a ajuns la 750.000 de euro, având cabinete în multe oraşe. 

Mesajul special al lui Cătălin Moroşanu pentru soţia Georgiana

Cătălin Moroşanu i-a transmis un mesaj emoţionant soţiei sale, în ziua în care s-au împlinit 19 ani de când sunt împreună. Sportivul a scris mesaj chiar la începutul anului, însă l-a făcut public pe 7 februarie, ziua în care cei doi au aniversat 19 ani de relaţie. 

"Pe 7 februarie 2002 a fost prima noastră întâlnire. De atunci au trecut 19 ani, 19 ani peste care am trecut împreună la bine și la greu. Împreună făceam naveta pentru a ajunge la școală la Iași, împreună am locuit în căminele din Vladimirescu și împreună am împărțit un pachet de biscuiți în Parcul Copou pentru că nu îmi permiteam mai mult. Ai fost în dreapta mea, indiferent de vreme și vremuri.

Mă întorceam de la antrenamente plin de accidentări și alegeai să îmi bandajezi rănile, încurajându-mă să continui, în timp ce alții mă descurajau. Cuvintele tale m-au motivat să muncesc și mai mult pentru visul meu. Ai fost și ești persoana care îmi oferă echilibru în tot ce fac. Mi-ai dăruit și un înger, pe Natalis. Acum am tot ce îmi doresc, sunt un bărbat împlinit, însă sunt așa datorită ție. La mulți ani împreună, femeia vieții mele!❤️”, a fost mesajul lui Cătălin Moroşanu pentru soţia sa.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui păstrat Dennis Politic la FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:42
Luca Viișoreanu va concura anul acesta în Eurocup-3 cu echipa TC Racing
14:31
LIVE VIDEOAndreea Dragoman – Izabela Lupulesku se joacă ACUM! Iulian Chiriță, în finala calificărilor la Europe Top 16 Cup!
14:24
FCSB – FC Botoşani, 20:30, LIVE TEXT. Campioana, meci crucial în lupta pentru play-off
14:02
VIDEODenis Drăguș, “dublă” de senzație în Cupa Turciei. Primele goluri după 10 luni pentru atacantul român
13:53
Programul meciurilor din Liga Campionilor Asiei 2 care se vor vedea live în AntenaPLAY
13:24
Se face transferul lui Kevin Ciubotaru la FCSB! Gigi Becali face a patra mutare a iernii
1 Gigi Becali a primit răspunsul, după ce a anunţat că plăteşte 3 milioane de euro pentru transferul la FCSB: “Suntem mândri” 2 Incredibil! Jucătorul lui Dinamo a refuzat 9 oferte și a decis să rămână sub comanda lui Zeljko Kopic 3 “Gata, s-a rezolvat!” Gigi Becali, anunţ despre ultimul transfer la FCSB 4 Dennis Politic pleacă de la FCSB, dar rămâne în Liga 1! Echipa cu care va semna 5 Momente copleșitoare: Cristi Manea a izbucnit în plâns și a fost consolat de coechipieri, după Hermannstadt – Rapid 0-3 6 A decis să plece de la FCSB. Vrea să se transfere tot în Liga 1!
Citește și