Cristi Borcea (51 de ani) a avut o prima apariție publică după mult timp în care a stat în umbră. Invitat la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, fostul acționar din Ștefan cel Mare a povestit ce făcea ca să țină pasul cu înaintarea în vârstă.
Cristi Borcea: “La 35 de ani am început și cu puțin botox”
„Dacă nu te îngrijești, când ajungi la 50 de ani… Eu am avut șansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.red. Mihaela Borcea, prima soție), în Dorobanți. Practic pentru mine l-am făcut. Și apoi am făcut clinica și de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale.
De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început și cu puțin botox, am combinat. Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferența. Dacă nu faci nimic, și dintr-odată îți schimbi înfățișarea, întinerești brusc, arată urât. Eu, am făcut așa câte puțin, să țin ritmul”, a povestit Cristi Borcea.
Cristi Borcea, un trecut de uitat
Fostul finanțator al lui Dinamo a fost condamnat la șase ani și jumătate de închisoare în Dosarul Transferurilor, în martie 2014, pentru deturnare de fonduri, fals în acte și înșelăciune. El a fost eliberat condiționat patru ani mai târziu, în iulie 2018.
Apoi, în februarie 2019, a fost condamnat la încă cinci ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor, fiind acuzat că fraudat statul român și Municipiul Constanța cu nu mai puțin de 28 de milioane de euro. În același dosar au fost condamnați și Dragoș Săvulescu, actor, și Radu Mazăre, fost primar al Constanței.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- Cristi Borcea are 51 de ani
- Omul de afaceri a recunoscut că și-a pus botox
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- (P) De la ambalaj la experiență de brand: cum schimbă imprimarea digitală utilizarea cartonului
- Ce s-a găsit în conturile generalului Ioniță după moarte. Cum a împărţit amanta Alice banii cu soţia defunctului, detalii şoc!
- (P) Butoane, manete și role pe ecran: de ce designul digital continuă să imite obiectele reale
- Sydney Sweeney și-a pus lumea în cap. Actrița e acuzată că sexualizează sportul: „O jignire pentru toate femeile”
- Ce avere are amanta generalului Dorin Ioniță, găsit mort. Ce s-a descoperit în conturile fostei sportive de la Steaua
































