Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Valentina Pelinel a sintetizat perioada petrecută alături de Cristi Borcea.
"Mulţumesc pentru că m-ai împlinit ca om şi ca femeie, pentru ca îmi eşti alături în fiecare zi şi pentru că am creat împreună o familie frumoasă", a scris Valentina Pelinel pe reţelele de socializare.
Cristi Borcea are trei copii cu Valentina Pelinel
Valentin Pelinel și Cristi Borcea au împreuna 3 copii: Milan și gemenele Indira și Rania. Mult mai dificil i-a fost Valentinei să rămână însărcinată cu gemenele Indira şi Rania. Fostul fotomodel a urmat tratament timp de un an şi jumătate.
"Mi-am dorit foarte mult să fiu mamă şi cu Milan am rămas însărcinată de la prima încercare. După care am simţit că mai vreau copii, că e ceva minunat. Nu puteam să cer prea mult de la Dumnezeu, aşa că am sperat că vom mai avea măcar încă un copil. În cazul fetiţelor, am urmat un an şi jumătate de tratament, însă totul a meritat şi Dumnezeu ne-a făcut surpriza de a fi doi, de data asta.
Cristi îşi dorea fetiţă, la ecografia gemenelor spunea că măcar una să fie fetiţă, să semene cu mine, să fie o Valentina mai mică. Şi aşa a fost, căci Indira seamănă cu mine, Rania cu el", a declarat Valentina Pelinel într-un interviu pentru OK Magazine.
Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei
Cristi Borcea (50 de ani) are 9 copii, cu vârste între un an și opt luni și 23 de ani. Au fost făcuți cu 4 femei diferite. Patrick (23 de ani) și gemenii Antonia Melissa și Angelo (17 ani), cu Mihaela, George (9 ani) și Gloria (7 ani), cu Alina Vidican, Carolyn (14 ani), cu avocata Simona Voiculescu și Milan (4 ani) și gemenele Indira și Rania (1 an şi 8 luni), cu Valentina.
- Valentina Pelinel, mesaj plin de emoţie pentru Cristi Borcea
- Ce i-a transmis omului de afaceri
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- (P) Huawei Watch GT sau Watch Fit: diferențele care contează cu adevărat
- Cum a ajuns să arate românul cu salariu lunar de 33.000 de euro. „Sunt şi eu strâns cu uşa”
- Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
- (P) Cum să-ți amenajezi o sală de fitness acasă și cât te costă
- (P) Te antrenezi zilnic? Greșelile de la duș care îți pot afecta părul mai mult decât crezi
































