Decizia a provocat multă nemulțumire ținând cont că pedeapsa inițială era de patru ani. Agenția Globală Anti-Doping a suspendat inițial participarea oricăror echipe ruse după ce Moscova a fost acuzată că organizează unul dintre cele mai complexe programe de doping din istorie în încercarea de a câștiga aurul Olimpic.
Cât timp mai are Rusia ”interzis” în competițiile internaționale
Interdicția va mai dura până în 16 decembrie 2022, ceea ce înseamnă că Rusia nu poate concura la Jocurile Olimpice reprogramate de la Tokyo, la Jocurile Paralimpice, precum și la Cupa Mondială din 2022 din Qatar.
Totuși, un număr maxim de 10 atleți ruși vor primi permisiunea de a concura la Tokyo, dar sub un steag neutru și fără a avea posibilitatea de a-și manifesta în mod evident numele țării de unde provin, conform celor de la New York Times.
Pe de altă parte, echipa de fotbal a Rusiei va putea participa la Campionatul European de anul viitor deoarece UEFA nu este definită drept ”o organizație de evenimente majore” din punct de vedere al regulilor anti-doping.
Agenția Globală Anti-Doping a interzis participarea Rusiei la competițiile internaționale în ianuarie 2019 după ce organizația anti-doping a Moscovei a fost condamnată că ar fi manipulat datele prezentate anchetatorilor.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- Rusia a primit o interdicție de 4 ani în ianuarie 2019
- Curtea de Arbitraj Sportiv a redus pedeapsa la doar 2 ani
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- (P) Ghid complet pentru finanțele tale: credit de nevoi personale și credit ipotecar explicate simplu
- (P) Somnul insuficient și neodihnitor: o problemă de sănătate publică la nivel global
- (P) De ce caută tot mai mulți români ponturi pariuri înainte de meciurile importante
- Decizia radicală a unui bărbat, după ce soţia lui l-a trădat, având o aventură cu prietenul lui milionar!
- Averea fabuloasă a românului care a investit 1.5 milioane de euro într-o afacere alături de Adrian Mutu!

































