În ultima perioadă, omul de afaceri și-a luat vacanță de la business, pentru că ultimii 3 copii, Melissa, Alex și Gloria, au sosit din SUA.
"Da, chiar sunt fericit acum!”, a fost reacţia lui Borcea când a venit vorba de viaţa în sânul familiei.
"Cei mari vor să le asigur de toate, și material, dar cei mici au nevoie de multă atenție și afecțiune”, a mai completat Borcea pentru Libertatea.
Alex, unul dintre fii lui Cristi Borcea, calcă pe urmele tatălui său şi a fratelui Patrick, fiind mare dinamovist. De altfel, acesta este mare fan Dănciulescu. Acesta se joacă fotbal cu tatăl său în curte.
"Hai, tati, du-te până-n fața porții și dă gol!”, e îndemnul lui Alex pentru tatăl său. Borcea îi are alături de el şi pe copiii săi din SUA. Aceştia vin în ţară o dată pe an.
"Ei sunt comoara mea! Da, sunt fericit. Mi-am luat pauză de la afaceri, de la tot, cât timp au stat ei aici, lumea poate să meargă înainte și fără mine. Le-am dedicat lor timpul, fiindcă mi-era dor de ei. A început să mă prindă bine viața de familist", a mai spus Borcea.
Cristi Borcea are 9 copii
Cristi Borcea (50 de ani) are 9 copii, cu vârste între un an și jumătate și 23 de ani. Au fost făcuți cu 4 femei diferite. Patrick (23 de ani) și gemenii Antonia și Angelo (17 ani), cu Mihaela, George (9 ani) și Gloria (7 ani), cu Alina Vidican, Carolyn (14 ani), cu avocata Simona Voiculescu și Milan (4 ani) și gemenele Indira și Rania (1.5 ani), cu Valentina.
- Cristi Borcea are 9 copii
- Fostul acţionar de la Dinamo este un culmea fericirii
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- A rupt tăcerea, după ce soţul milionar a înşelat-o cu cea mai bună prietenă a ei! Ce a spus despre trădarea incredibilă
- (P) Cultura pop și divertismentul digital: cum inspiră filmele și muzica lumea jocurilor
- (P) 5 Situații în care o durere de dinte nu mai poate aștepta
- (P) Care sunt cele mai bune cazinouri online cu dealeri live în România
- (P) Cererea tot mai mare pentru divertisment localizat în Europa de Est
































