Mihaela Borcea a dat un adevărat tun financiar în plină pandemie. Fosta soție a lui Cristi Borcea și-a vândut hotelul din Botoșani cu 2 milioane de euro. Cumpărătorul este Lucian Plămadă, un afacerist de 49 de ani, scrie click.ro.
"Da, este adevărat, am cumpărat hotelul «Premier», cu spălătoria, restaurantul şi parcarea. Am semnat actele pe data de 6 octombrie. Nu mi-a fost teamă să fac această achiziţie în pandemie, afacerile se fac la risc. Eu sunt în comerţ din 2009 şi ştiu cum voi face ca acest hotel să meargă. Deocamdată îl vom renova, nu arată prea bine, ba chiar este spre degradare. Vom începe cu interiorul, iar de la anul cu exteriorul. Am o nepoţică de opt luni, pe Sophia, sufletul familiei, pentru ea l-am luat. Nora mea este manager la un hotel mare din Anglia şi mă va ajuta foarte mult în acest domeniu”, a spus omul de afaceri pentru sursa citată. Tranzacția s-a finalizat pe 6 octombrie.
Gestul făcut de Mihaela, fosta soție a lui Cristi Borcea, a impresionat mii de oameni
Mihaela Borcea pare să fi lăsat deoparte evenimentele mondene și s-a refugiat în credință. De altfel, fosta doamnă Borcea a postat pe rețele de socializare o rugăciune pe care o spune în fiecare zi. Detalii AICI.
- Tun financiar dat de Mihaela Borcea
- Aceasta a vândut un hotel
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- (P) Detaliile care fac diferența: Cum să transformi bucătăria și holul într-un spațiu modern și eficient
- Coşmarul prin care trece o femeie după ce şi-a trădat prietena şi s-a cuplat cu soţul milionar al acesteia!
- Iga Swiatek l-a cooptat în echipă pe fostul antrenor al lui Rafael Nadal
- Cel mai urât dintre italieni. Ce a pățit Bastoni, după ce Italia a fost eliminată din drumul spre Mondial
- Pentru ce sumă uriaşă a fost vândut de amantă cel care a fost cel mai bogat român. A risipit o avere fabuloasă
































