Răzvan Lucescu a răsuflat uşurat după ce PAOK a dat recital în Grecia şi a învins-o cu 3-0 pe Volos. Toate cele trei goluri ale formaţiei din Salonic au fost marcate în repriza secundă, în minutele 49, 73 şi 80.
Răzvan Lucescu nu s-a ferit să recunoască faptul că se temea de partida cu Volos, dat fiind faptul că PAOK venea după un meci disputat în grupa de Europa League, la mijlocul săptămânii trecute.
Răzvan Lucescu a răsuflat uşurat după ce PAOK a dat recital în Grecia
Antrenorul român s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi, în special în a doua repriză, atunci când Giakoumakis a marcat un gol şi Ozdboyev o „dublă”.
„Cel mai important lucru este că am câștigat, și la fel de important, cu 3-0. Fără a risca nimic, am reușit să ne păstrăm poarta curată. M-am gândit mult după meciul de joi la meciul de astăzi. M-am gândit mult cum vom juca, care va fi nivelul de intensitate.
În prima repriză nu am avut nicio problemă, ne-am apărat bine, dar am fost foarte lenți în transferul mingii. Nu am avut intensitatea pe care ne-o doream, mișcarea rapidă, interceptarea mingilor, care să ne ofere ceva bun în careul advers. Era ca și cum așteptam să vină victoria la noi. În repriza a doua am intrat complet diferit.
Mi-a fost teamă de această partidă, pentru că întotdeauna e greu atunci când vii după o victorie importantă. Nu sunt zile și meciuri ușoare după Europa, dar asta vor experimenta toate echipele care au jucat în Europa joi. Cel mai important lucru este victoria”, a declarat Răzvan Lucescu.
PAOK Salonic – Volos 3-0, iar elevii lui Răzvan Lucescu sunt lideri, cu 20 de puncte, urmaţi de Olympiacos Pireu şi AEK Atena. Volos se află pe locul 7, cu 12 puncte.
- Și-a scos banii: Mohamed Salah a îngenuncheat de unul singur campioana Galatasaray! Hat-trick de senzație
- Kevin Ciubotaru a spart gheața în Scoția! Românul dorit de FCSB a marcat în duelul cu St. Mirren
- Millwall – West Ham 2-2. Meci nebun în cea mai încrâncenată rivalitate din Anglia. Fanii gazdelor, păcăliţi de „ciocănari”
- Alex Mitriță, record stelar stabilit în China după o nouă prestație de senzație
- Decizie neaşteptată: cu 0 puncte, 0 goluri marcate şi 12 primite, antrenorul a primit prelungirea de contract!
































