Interlopul, care este cunoscut ca bătăuş şi escroc, a fost acuzat că a păgubit bugetul de stat din afaceri cu produse alimentare. Mihai Carmen Pandel a fost "ajutat" de Monika Gyorgy, o femeie care este trimisă în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală, scrie Adevărul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Potrivit rechizitoriului întocmit pe numele celor doi de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un singur an, Pandel a făcut achiziţii de ulei şi zahăr în valoare de peste 43 milioane de lei de la firma lui Gyorgy, toate fictive. Prejudiciul provocat de Mihai Carmen Pandel a fost în valoare de 13.939.145 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Până să devină "evazionist", Mihai Carmen Pandel era cunoscut în mediile interlope pentru violenţă şi escrocherii.