Ce a spus Nelu Tătaru despre evenimentul cu 25.000 de oameni, la care au participat mai mulţi români

Antena Sport Publicat: 20 iunie 2020, 17:43

Comentarii
Ce a spus Nelu Tătaru despre evenimentul cu 25.000 de oameni, la care au participat mai mulţi români

Nelu Tătaru este ministrul Sănătăţii

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Şi românii au fost prezenţi pe stadion, printre cei 25 de mii de fani. Dezvăluirea îi aparţine lui Sorin Cîrţu, preşedintele celor de la Universitatea Craiova. După această partidă, s-au înregistrat 7 cazuri de coronavirus în Muntenegru, ţară ce devenise singura din partea de est a Europei fără vreun bolnav de coronavirus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii din România, spune că ştie ce s-a întâmplat la Belgrad şi că vom mai avea de aşteptat până vom avea fani pe stadioane. 

 "Știu, firește, monitorizăm și ce se petrece la alții. În consecință, am aflat că la un meci de Cupa Serbiei disputat la Belgrad au fost circa 25.000 de oameni în tribune, atât că a ieșit prost! Am citit că mai mulți dintre cei care au asistat la meci, 7 parcă, s-au îmbolnăvit! Sosiseră din Muntenegru și, la întoarcerea în țară, i-au depistat pozitiv!", a spus Nelu Tătaru pentru gsp.ro

Mai mulţi fani români au fost la meci

Am văzut că s-a jucat cu spectatori în Serbia. Și cei din Craiova, și cei din Banatul sârbesc au mers la Belgrad, la meci”, a spus Sorin Cîrţu la Digisport.

Pe 2 iunie Muntenegru declarase pandemia încheiată, iar timp de 28 de zile nu au fost înregistrate cazuri pe teritoriul micuțului stat din sud-estul Europei.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va fi titular Daniel Bîrligea la Frosinone?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:21

LIVE TEXTArarat-Armenia – Universitatea Craiova 0-0. Ocazii importante pentru olteni, în meciul decisiv pentru Europa League

19:01

Opoziţie pentru Gino Iorgulescu! Conducătorul din Liga 1 care vrea să devină şef la LPF: „Nu totul se rezumă la bani”

19:00

LIVE TEXTTragerea la sorţi a grupei principale din Liga Campionilor are loc ACUM. Toate detaliile și cum arată urnele

18:54

Nu-i de glumă: UEFA, gata să-l ducă în instanță pe Gianni Infantino! Pedeapsa maximă: 5 ani de închisoare

18:54

Ciprian Marica a găsit înlocuitorul ideal pentru Daniel Bîrligea la FCSB: „De departe cea mai bună investiție”

18:37

Lovitură pentru Daniel Bîrligea! Italienii i-au dat vestea la doar o zi după ce a ajuns la Frosinone

1 Daniel Bîrligea a plâns la aeroport la despărţirea de FCSB: „Sunt lacrimi de emoţie, e greu…” 2 Pe ce bani îl transferă Universitatea Cluj pe Jovo Lukic la FCSB 3 Pleacă de la Dinamo după ce a ajuns pe lista neagră a lui Nuno Campos! Va ajunge sub comanda lui Ionuț Chirilă 4 Cristi Chivu a dat lovitura! Inter a bătut palma şi urmează anunţul oficial 5 Victor Angelescu, performanță extraordinară la masa de poker! A ajuns în primii 50 la EPT Main Event 6 Adevărul spus de Mihai Neşu, după ce soţia lui l-a părăsit şi s-a recăsătorit cu un om de afaceri
Citește și