Acesta a avut un noroc incredibil. În urmă cu un an a plătit mai puţin de 150 de euro pentru acel cartonaş cu autograf.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Nimic nu anunţa acest preţ de vânzare. Totuşi, la licitaţie a fost "bătaie" mare pentru acest exemplar unic.

"Tocmai m-am pensionat după 30 de ani în care am muncit ca şi dulgher. Niciodată n-am fost un colecționar de cartonașe dar, în urmă cu un an, un prieten m-a atras spre aceast hobby. 

Am plătit sub 150 de dolari pentru această piesă pe care l-am câştigat la tombolă. Nu am fost niciodată un mare pasionat al sportului, aşa că am fost foarte surprins când am aflat ce deţin.

Nu mi-a trecut prin cap să păstrez cartonaşul, ar fi rămas într-un sertar. Consider că am fost binecuvântat, mi s-au aliniat astrele" a reacţionat pensionarul, pentru ESPN.