Interlopul român care ar avea legături cu El Chapo, protejat de procurorii anticorupție din Mexic

Antena Sport Publicat: 26 mai 2020, 9:13

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pe lângă aceste servicii, Florian Tudor este acuzat că a montat dispozitive de clonare a cardurilor, iar prejudiciul estimat este de 150 de milioane de pesos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Agenții federali din Mexic au denunțat că organizația  criminală de origine română din Quintana Roo are protecția Parchetului Anticorupție FGR. 

Astfel, s-a descoperit că șeful Parchetului special pentru combaterea corupției, Camilo Constantino Rivera, ar fi în conflict de interese, scriu jurnaliștii de la zocalo.com.mx. 

Astfel, anchetatorii au subliniat că un frate al oficialului FGR, Jesús Constantino Rivera, ar avea o escortă și un avocat pentru grupul lui Florian Tudor, românul care este liderul  reţelei criminale. Aceasta racola turiștii printr-o rețea de ATM-uri „Intacash”.

Anchetatorii federali au avertizat că, în timp, ce cazul rețelei de clonare a fost înghețat, Parchetul Anticorupție a accelerat procedurile împotriva agenților care investighează românii din reţea, acuzându-i de abuz de autoritate, amenințări sau percheziții ilegale.

Reclamă
Reclamă

Despre Florinan Tudor există informaţii că ar avea 3 neveste, iar una din acestea fiind rudă cu un mexican care ar avea legături cu celebrul cartel de droguri de la Sinaloa, condus de Joaquin Guzman El Chapo.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga Cupa României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:30

“FCSB nu prinde Europa!” Mitică Dragomir crede că Dinamo trece de echipa lui Gigi Becali la baraj

10:24

Sorana Cîrstea, lăudată de Jelena Ostapenko: “Este o persoană extraordinar de drăguță”

10:09

Bobo Vieri, cuvinte mari pentru Cristi Chivu: “El nu gândește cum o fac mulți din Italia”

10:02

Cel mai rapid sold-out din istoria Universității Craiova. În cât timp s-au vândut biletele pentru meciul cu U Cluj

9:34

“Trebuia să-i retragi licența de antrenor!” Panduru critică în termeni duri negocierile pentru revenirea lui Charalambous

9:19

Ousmane Dembele, cel mai bun jucător din Ligue 1, al doilea an consecutiv

1 Chivu, fără milă după titlul câștigat cu Inter! Jucătorul pe care „românul nu vrea să-l mai vadă” 2 Siyabonga Ngezana, mutarea carierei. Gigi Becali încasează banii 3 Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia 4 Marius Şumudică o dă de gol pe Dinamo! Transferurile pregătite de “câini”: “Peste nivelul celor de acum” 5 Cristi Chivu vrea un român la Inter. Pregătește un transfer de 20 de milioane de euro! 6 Surpriză uriaşă la FCSB! Cine poate sta pe bancă la barajul din Conference League
Citește și