Gregory McMichael și fiul său, Travis McMichael, au fost reținuți abia acum, deși cei doi l-au atacat pe Arbery pe data de 23 februarie. Tânărul de culoare ieșise să facă jogging, iar agresorii l-au urmărit cu o camionetă. A avut loc o altercație, iar Gregory McMichael l-a împușcat mortal în cele din urmă pe Ahmaud Arbery.
Cu toate că incidentul a fost filmat și a apărut inclusiv pe rețelele de socializare, polițiștii nu au luat nicio măsură împotriva celor doi, care au susținut că au confundat victima cu un hoț care fugea de la locul faptei. Aceștia au mai spus că i-au strigat să se oprească, iar apoi Arbery ar fi sărit la bătaie.
LeBron James: "Suntem vânați la propriu de fiecare dată când ieșim din casă!"
Faptul că au trecut mai bine de două luni până când autoritățile au decis să-i rețină pe agresori l-a făcut inclusiv pe celebrul LeBron James să se revolte. Starul lui LA Lakers a reacționat pe contul său de Twitter.
"Suntem vânați la propriu de fiecare dată când ieșim din confortul casei noastre. Nu mai poți merge nici la jogging! Cred că glumești, omule! Sigur e o glumă!!! Îmi pare rău Ahmaud! Să te odihnești în Rai!", a fost mesajul lui LeBron James.
We’re literally hunted EVERYDAY/EVERYTIME we step foot outside the comfort of our homes! Can’t even go for a damn jog man! Like WTF man are you kidding me?!?!?!?!?!? No man fr ARE YOU KIDDING ME!!!!! I’m sorry Ahmaud(Rest In Paradise) and my prayers and blessings sent to the….. pic.twitter.com/r1PNxs8Vgn
— LeBron James (@KingJames) May 6, 2020
- Ahmaud Arbery a fost împușcat mortal în timp ce făcea jogging
- Vinovații au fost arestați după mai bine de două luni
- LeBron James a fost șocat de incident
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Cel mai urât dintre italieni. Ce a pățit Bastoni, după ce Italia a fost eliminată din drumul spre Mondial
- Pentru ce sumă uriaşă a fost vândut de amantă cel care a fost cel mai bogat român. A risipit o avere fabuloasă
- Cum a ajuns tânăra celebră să câştige o avere la doar 19 ani. Suma care-i poate intra în conturi zilnic
- Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge bine de tot”
- Lovitura de milioane de euro pe care o poate da românul celebru care deţine cel mai tare restaurant din Dubai!






























