Încă un fost fotbalist român ucis de COVID-19! Jucătorul care putea da piept cu marele Real Madrid a murit la doar 49 de ani
Conform redesteptarea.ro, Podean avea o stare precară a sănătății și făcea dializă. Infectarea cu Covid-19 i-a adus moartea chiar în Vinerea Mare.
Podean este decesul cu numărul 20 al persoanelor din Timiș și este al doilea cel mai tânăr după un român de 45 de ani din satul Liebling.
Cine a fost Valentin Podean
Valentin Podean s-a născut în 1971, la Belinţ și a ajuns la Lugoj, în 1991, transferat de Venus de la Bega Belint. El a ajutat clubul să promoveze în liga a treia, un an mai târziu.
Apoi, a încercat o aventură la Poli Timișoara, a fost în lot pentru celebrul meci cu Real Madrid, dar nu a rezitat decât câteva luni, revenind la Venus. Pe final de carieră, acesta a jucat și antrenat Bega Belinţ.