Formaţia Unirea Slobozia a anunţat primul transfer al anului din Liga 1. Ilfovenii l-au adus pe Teodor Lungu (30 de ani) ca jucător liber de contract. El se despărţise de formaţia moldoveană Petrocub Hînceşti, cu care a cucerit titlul în 2024.
Având o prezenţă în naţionala Moldovei, Teodor Lungu e cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 400.000 de euro.
Teodor Lungu, transferat de Unirea Slobozia
„Bine ai venit, Teodor Lungu! Cel mai bun mijlocaș moldovean al anilor 2024 și 2025, Lungu va semna un contract pentru o perioadă de 1,5 ani.
Teodor Lungu are 30 de ani și este originar din Ialoveni. El a jucat la Sfântul Gheorghe Suruceni (2012-2018, 2021-2022, 111 meciuri, 14 goluri), Foresta Suceava, România (2018-2020), Dacia Buiucani (2020, 20 de meciuri), Gardolo, Italia (2022-2023) și Petrocub (2023-2025, 98 de meciuri, 11 goluri).
Cu Sfântul Gheorghe a câștigat Cupa și Supercupa Moldovei (2021). Cu Petrocub a devenit campion național și câștigător al Cupei Moldovei (2024). Pentru naționala Moldovei a jucat un meci, 70 de minute în amicalul cu Gibraltar (1-1) din anul 2024″, a transmis Unirea Slobozia, pe Facebook.
Unirea Slobozia e pe locul 12 în Liga 1, după 21 de etape disputate în sezonul regular. Ilfovenii au acumulat 21 de puncte.
- Victor Angelescu nu vrea să audă de o suspendare drastică pentru Daniel Pancu: „Imposibil! Nu a făcut mare lucru”
- Șumudică nu se aștepta la asta după 0-3 cu Corvinul! Mesajul lui Ioan Varga: „Asta i-am transmis!”
- Valeriu Iftime iese la atac înainte de FCSB – FC Botoșani: „Baciu e Charalambous la pătrat”. Nici cipriotul nu a scăpat
- FCSB a luat decizia: Gigi Becali a cerut schimbarea care poate aduce titlul pentru FCSB: „De mult încercăm asta!”
- Damjan Djokovic a răbufnit după ce Corvinul a umilit-o pe CFR Cluj: „A venit nota de plată”. Șumudică, văzut ca un salvator
































