Campionul mondial consideră că nu este moral să discute despre primirea a zeci de milioane de euro într-o perioadă în care mulţi oameni au rămas fără locuri de muncă.
Lewis Hamilton a sistat negocierile pentru prelungirea contractului
"Sincer, nu cred că este momentul ideal pentru a mă aşeza la discuţii. Când te gândeşti că sunt atât de mulţi oameni care şi-au pierdut locurile de muncă, nu este cel mai importat lucru acum să negociez un contract grozav. E nevoie să mai treacă timpul pentru a face asta", a declarat Lewis Hamilton.
Chiar dacă are numai 35 de ani, Hamilton este cel mai bogat sportiv din Marea Britanie. A câştigat mai bine de 230 de milioane de euro în carieră.
Lewis Hamilton a câştigat ultimele trei ediţii din Marele Circ. Campionul en-titre este favorit să îşi apere iar trofeul, mai ales după startul incredibil de sezon. După primele patru curse are deja 30 de puncte avans faţă de contracandidaţi.
- Este cel mai bogat sportiv britanic
- La 35 de ani a câştigat deja peste 230 de milioane de euro
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Lando Norris a semnat! Campionul Mondial a ales echipa pentru care va pilota până în 2031
- Cine își va ajuta coechipierul și cine nu?
- Grand Prix, ediţia 51 | Cătălin Ghigea şi Antal Putinică au analizat Marele Premiu al Ţărilor de Jos
- Alpine F1 a făcut anunțul oficial: cine va fi coechipierul lui Gasly în viitorul sezon
- „ADUO 2: tot Red Bull are cel mai performant motor termic” Adrian Georgescu, după ce FIA a publicat primele concluzii

































