Cosmin Hodor a lucrat cu nume uriaşe ale sportului românesc, printre care Nadia Comăneci, Simona Halep şi Gică Hagi. Ion Ţiriac i-a oferit şansa să se afirme.
Momentul în care Ion Ţiriac l-a numit director pe Cosmin Hodor
Hodor a povestit cum s-a învoit de liceu, în Hunedoara, ca să poată lucra la turneul de tenis de la Bucureşti. "Profesorii se temeau că voi ajunge bişniţar", a povestit amuzat acesta.
Şi-a început drumul ca şofer şi a ajuns directorul turneului ATP, organizat la Bucureşti, la Arenele BNR.
"Eram şoferul asistentei domnului Ţiriac. Mă trimitea cu o sută de mii de hârtii. Făceam sute de kilometri zilnic, am ameţit maşina aia tot Bucureştiul, am leşinat-o! În fiecare an am făcut câte un pas şi am ajuns în 2002 la o masă mare, la care a participat şi domnul Ţiriac.
El stătea în capul mesei şi m-a întrebat dacă sunt în stare să preiau funcţia de director executiv. Aveam 24 de ani. În secunda doi, nu l-am lăsat să termine, i-am spus 'da'. Mi-am asumat o chestie datorită inconştienţei vârstei", a povestit Cosmin Hodor, la emisiunea AS.ro LIVE.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- Cosmin Hodor a fost invitatul lui Cătălin Oprişan
- El a lucrat cu Ion Ţiriac, Gică Hagi şi Simona Halep
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Stan Wawrinka, ultimul meci la un Grand Slam! Înfrângere în 3 seturi cu Berrettini la US Open 2026
- Sorana Cîrstea, un nou salt în clasamentul WTA LIVE! Pe ce loc a ajuns după debutul cu victorie de la US Open 2026
- Sorana Cîrstea, victorie fabuloasă în primul tur de la US Open! Câţi bani primeşte şi cu cine va juca în turul 2
- După 139 de zile, Carlos Alcaraz a revenit cu o victorie convingătoare în primul tur al US Open
- Venus Williams, învinsă în cel mai târziu meci început vreodată la US Open. A ratat şapte mingi de set


































