Hervin Ongenda (30 de ani) a marcat o „dublă” de vis în duelul dintre Botoșani și FCSB. Cele două se întâlnesc în etapa a treia a play-out-ului Ligii 1.
Mijlocașul francez al moldovenilor a fost într-o formă de zile mari. Acesta a reușit să marcheze primul gol în minutul 35, după ce în minutul patru, Darius Olaru reușise să deschidă scorul pentru FCSB.
Hervin Ongenda, „dublă” de vis în Botoșani – FCSB
Hervin Ongenda l-a driblat fără emoții în careu pe Andre Duarte, pentru a marca primul gol. Francezul a șutat puternic, aproape de punctul de la 11 metri, Matei Popa fiind fără șanse în fața execuției mijlocașului de la Botoșani.
În repriza secundă, la scorul de 2-1 pentru FCSB, Hervin Ongenda a reușit din nou să marcheze spectaculos. În minutul 69, francezul a primit o pasă de la Sebastian Mailat în fața porții și a profitat de faptul că nu era marcat de niciun apărător al campioanei, marcând cu un șut din întoarcere.
Hervin Ongenda, jucător trecut pe la PSG, a revenit la Botoșani în toamna lui 2024. Cu cele două goluri marcate în poarta FCSB-ului, francezul a ajuns la șase reușite pentru moldoveni, la care se mai adaugă tot atâtea pase decisive, în cele 30 de meciuri bifate în actualul sezon.
Pe finalul primei reprize, Florin Tănase a dus-o pe FCSB în avantaj. Decarul roș-albaștrilor a punctat dintr-un penalty acordat cu ajutorul VAR-ului.
Echipele de start:
FC BOTOȘANI (4-2-3-1): Kukic – Suta, Miron (cpt.), Diaw, Creț – Papa, Petro – Adams, Ongenda, Mitrov – Mailat.
Rezerve: Tomache – Țigănașu, Ilaș, Bordeianu, E. David, Pănoiu, Aldair, Bota, Limas, Bodișteanu, Dumiter. Absenți: Kovtaliuk (suspendat), Anestis (accidentat).
Antrenor: Marius Croitoru
FCSB (4-3-3): M. Popa – Pantea, Duarte, Dawa, J. Paulo – F. Tănase, Lixandru, Olaru (cpt.) – Miculescu, Thiam, Cisotti.
Rezerve: Târnovanu, Zima – V. Crețu, Graovac, M. Popescu, Chiricheș, Ngezana, Radunovic, Oct. Popescu, Alhassan, Al. Stoian, D. Popa. Absenți: Arad, Cercel, Bîrligea (accidentați).
Antrenor: Mirel Rădoi
- Mihai Stoica l-a ironizat pe Adrian Mutu: „Poate s-a pripit”. Cum se apără după ce a fost acuzat că a adus „ţepe” la FCSB
- Mihai Stoica a reacţionat, după ce Adrian Mutu l-a făcut praf pe Octavian Popescu: „Cam dur. E copilul meu”
- Octavian Popescu a împărţit lumea fotbalului în două! Chiar impresarul său susţine că nu îşi merită salariul de la FCSB
- Neluţu Varga s-a săturat! Anunţul categoric despre situaţia de la CFR Cluj: „Vreau ca lumea să înţeleagă”
- Ionuţ Chirilă a numit cel mai bun jucător din Liga 1: „Nu-i nimeni peste el! Tot timpul face altceva”


































