Manchester City s-a calificat în semifinalele Cupei Angliei după 4-0 pe Ettihad în fața lui Liverpool, a treia victorie din acest sezon în fața campioanei. Francezul Cherki a avut o evoluție superbă, fiind implicat în trei dintre golurile lui City.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Însă francezul a fost criticat de suporteri după ce a ieșit de pe teren deoarece și-a pus tricoul lui Ekitike când a ajuns pe bancă!

Acuzat de lipsă de respect

Coechipieri în naționala Franței, Rayan Cherki și Hugo Ekitike au făcut schimb de tricouri după ce au fost schimbați în repriza a doua, deși partida nu se terminase. Cherki s-a dus pe bancă și a vrut să se îmbrace cu tricoul lui Ekitike.

Cineva din staff-ul lui Manchester City l-a atenționat că acest lucru nu este în regulă, iar Cherki a lăsat tricoul adversarei. „Să porți tricoul unei alte echipe în timpul unui meci e lipsit de respect și chiar nu era necesar” au reacționat fanii din online. Mijlocașul lui City a făcut apoi un gest cu brațul pentru a-și cere scuze.

Man City s-a calificat din nou în semifinalele Cupei Angliei și va juca pe Wembley. Ultima dată când echipa lui Guardiola a pierdut un meci de Cupa Angliei pe alt stadion decât Wembley s-a întâmplat în februarie 2018.