Florentino Perez pregătește o reconstrucție la nivelul lotului la Real Madrid, iar cel mai important om din clubul madrilen a stabilit deja primul nume care ar putea părăsi echipa la vară.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Este vorba despre Eduardo Camavinga, mijlocașul francez fiind și unul dintre jucătorii contestați de suporteri. Real Madrid a fost aproape să-l vândă pe Camavinga și la începutul acestui sezon.

Eduardo Camavinga, primul nume care poate părăsi Real Madrid

Cu o cotă de piață de 50 de milioane de euro, Eduardo Camavinga ar putea pleca de la Real Madrid la finalul acestui sezon, conform unui anunț făcut de spaniolii de la MARCA.

Florentino Perez va lua în calcul oferte pentru mijlocașul francez care a adunat nu mai puțin de 35 de apariții în actuala stagiune pentru formația antrenată de Alvaro Arbeloa.

În vara anului 2025, Arsenal a fost clubul cel mai interesat de serviciile jucătorului din Hexagon, însă suma solicitată la acel moment de conducerea Realului a fost de 80 de milioane de euro.

  • din august 2021 este Eduardo Camavinga la Real Madrid
  • 31 de milioane de euro a costat transferul acestuia de la Rennes
  • 215 meciuri a jucat acesta pentru Real Madrid